Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2010
procedural · respins
Liviu Câmpanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Nu pot să fiu de acord cu acuzarea unei întregi echipe de profesioniști. Noi încercăm să facem o lege pentru cazuri particulare, ceea ce mi se pare oarecum disconfortabil, în condițiile în care băgăm toți medicii în aceeași oală.
Să știți că această ordonanță de urgență deja produce efecte, deja există medici care sunt amendați, deci medicii răspund pentru faptul că greșesc sau nu greșesc într-un anumit moment dat.
Tratând la grămadă un comportament medical și vorbind de deontologie profesională sau de încălcarea deontologiei profesionale când vorbim despre un medic, vreau să vă spun că greșim profund. Medicul este, bineînțeles, cel care își asumă responsabilitatea eliberării unui act medical.
Abordând problema pornind de la particularități, atunci vom avea sau vom putea ajunge foarte ușor în situația în care fiecărui cabinet medical să i se delege câte un polițist, să stea lângă medic și să vadă dacă consultă sau nu consultă pacientul. Nu cred că putem cădea în asemenea extreme.
Dacă considerați că acesta este drumul pe care-l avem de urmat, n-aveți decât. Eu, personal, nu pot să susțin un asemenea tip de comportament.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.