Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Sorin Serioja Chivu
Discurs
„Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.” (Ludwig van Beethoven)
## Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Luna decembrie, mai mult decât oricare lună a anului, este recunoscută ca fiind luna bucuriei și a bunătății între noi. Este păcat că trebuie să așteptăm astfel de sărbători pentru a ne spune nouă înșine și celorlalți că trebuie să fim mai
buni, mai atenți, să acordăm respect și să realizăm că suntem cu toții o mare familie.
Este dureros că românii se luptă cu românii, că poporul nostru cunoaște sentimentul înstrăinării de sine, că în locul voinței avem slăbiciune, în locul unității avem dezbinare, iar în locul prieteniei avem suspiciunea.
Suntem un popor cu puternice rădăcini creștine și, în ciuda acestui lucru, de la o zi la alta, preferăm să ne înstrăinăm și mai tare și să uităm că cei de lângă noi ne sunt frați.
În ciuda problemelor pe care le traversăm și în ciuda meschinei trăsături umane, ne rămân măcar aceste zile de sărbătoare în care putem măcar să cunoaștem sentimentul bunătății între noi, al determinării și al dorinței de unitate.
Românii nu mai trebuie să lupte împotriva românilor! Dincolo de orice diferențe, ar trebui să fim călăuziți de un singur lucru – sentimentul apartenenței. Un popor dezbinat nu înseamnă altceva decât o țară înfrântă, cu o identitate nedefinită, cu o istorie ștearsă și cu un viitor utopic.
Sfântul Nicolae, pe care azi îl sărbătorim, este un simbol al bunătății, al altruismului și al sacrificiului de sine pentru cei nevoiași. Știu că nu este singurul, existând atâtea exemple devenite pentru noi repere, dar merită reamintit de fiecare dată. Poate în acest fel vom accepta importanța modelelor pe care le avem și vom înțelege necesitatea de a fi mai buni, pentru că, oricâte nevoi am avea, cea mai mare dintre ele este aceea de a fi cu adevărat buni. Mai bun înseamnă a fi înțelept, a fi creștin, a fi patriot, a progresa. Este singura cale care ne poate conduce spre ceea ce ne dorim și care ne poate face puternici.
Le urez tuturor românilor care azi își sărbătoresc ziua onomastică „La mulți ani!” și sper ca, atunci când vor ciocni un pahar alături de familie și de prieteni, să-și aducă aminte de semenii lor, de toți românii, cei alături de care formăm o mare familie numită România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.