Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2025
other · adoptat
Diana-Anda Buzoianu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
nu se mai întâmplă.
La gropile de gunoi, că am văzut aici o mare revoltă*, prima decizie pe care am luat-o când am ajuns la minister, cu gropile de gunoi, a fost să trimit în control, ad-hoc, tematic, pe la gropile de gunoi – 1,8 milioane de lei amenzi date în primele săptămâni.
Am reușit să trecem hotărârea de guvern care să scadă numărul de conduceri, de astă dată, de la Garda de Mediu, de la Garda Forestieră și să crească numărul de oameni în execuție, acolo unde este vorba de lucrările care trebuie să fie făcute în mod expres.*
Am trecut legea care să facă imaginile de la Garda de Mediu și din echipamentele care au putut să fie folosite probe în instanță. Știți că, dacă vorbim zilele acestea despre infracțiuni care se prescriu și despre dosare, ca infractori, inclusiv infractorii de mediu s-au bucurat, de-a lungul timpului, de foarte multe dosare care s-au prescris. Am trecut această lege. Sigur, incompetență, da.
Au fost peste 100 de oameni care au primit suplimentar atribuții de inspecție la Apele Române, pentru că, din analiza și raportul pe care l-am făcut, a reieșit foarte clar că oamenii aceștia nu făceau inspecție. Procente îngrijorătoare de sancțiuni erau doar avertismente. Și am reușit, la primul control tematic, repet, să scoatem într-o lună mai multe sancțiuni aplicate decât au fost în șapte luni.