Adrian Pãunescu

Nu se poate sã ne aventurãm în acest marºarier criminal ºi sã ne facem cã mergem înainte. Nu mergem înainte!

Despre privatizãrile din domeniul industriei uºoare se poate spune cã au fost fãcute ºi în alt fel, cu salariaþi, dar aceºtia nu aveau bani, nu aveau fonduri pentru retehnologizare, ºi astãzi nu au nici sprijinul statului, nici sprijinul bãncilor, bãnci care sunt, ºi la ora de faþã, îngheþate, în aºteptare, tot de teama cãtuºelor. Or, într-o þarã care are nevoie de aspiraþii ºi de relansare, nu se poate trãi cu groaza puºcãriilor. Bancherii, oamenii din bãnci sunt înnebuniþi. S-a terminat cu orice fel de iniþiativã, s-a terminat cu orice fel de risc. Trebuie ºi aici miºcat ceva.

Ei bine, în industria uºoarã, oamenii nu pot, pur ºi simplu, dacã au cumpãrat întreprinderea, nu pot sã obþinã bani. Întreprinderile respective sunt viabile, au comenzi, dar nu au bani. Datoriile nu le-au fost eºalonate ºi nici îngheþate la momentul privatizãrii. Sã vedeþi ce chestie curioasã! S-a ajuns ca aceste datorii sã meargã mult mai repede decât posibilitãþile economice ºi sã se dubleze, iar, uneori, sã se tripleze.

Sunt soluþii pe care le propun oamenilor de autoritate, oamenilor care pot decide. Eu sunt doar un om care vine cu suflul acestei realitãþi, ºi anume: ori îngheþarea datoriilor, ori eºalonarea lor pe termen lung, cu termen de graþie, ori Ñ sau toate împreunã Ñ împrumuturi, credite pe termen lung, cu dobânzi avantajoase.

Vã dau exemplul unei mari întreprinderi de industrie uºoarã: ”CrinulÒ. S-a privatizat cu 21 de miliarde lei datorii în mai 1999. A plãtit, pânã în aprilie 2001, 20,3 miliarde lei, deci aproape tot, iar la data de 30 aprilie 2001 mai are de plãtit 43 de miliarde de lei.

În felul ãsta, vom fi exact ca marii performeri, care aleargã în sus, pe o scarã rulantã, care concomitent merge cu mai mare vitezã în jos. Problema centralã a guvernului nostru este sã facã scara rulantã sã meargã în sus, o datã cu iniþiativele oamenilor din aceastã þarã, în direcþia relansãrii, nu în direcþia prãbuºirii continue.

Devenim provincie a Atlantidei dacã nu reuºim sã rezolvãm aceste chestiuni de fond. De aceea ºi ies din teritoriul culturii ºi intru în acest teritoriu, aspru, pãcãtos ºi poate plicticos, pentru a încerca sã vã conºtientizez pe dumneavoastrã ºi pe guvernanþi cã realmente nu se mai poate. Nu se poate trãi ºi guverna cu colindãtori ai protestului permanent la ferestre pentru motivul cã nu rezolvãm problemele la vreme.