Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2009
procedural · adoptat
Adrian Gurzău
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Nu spun că nu sunt oameni de valoare în celelalte partide, dar comanda partidului e în mâna unor inși imprevizibili, fără cuvânt, onoare și scrupule. Atunci, vă întreb, cum poți să construiești ceva cu cineva care, în loc să-ți dea, cum se spune între constructori, cărămida la mână, îți pasează din când în când dinamita și, apoi, se felicită între ei că au dărâmat casa? Cât de acreierați sunt cei care pot crede că rețeta „hai să-l facem pe Băsescu răspunzător pentru răul din lume” va ține?
De la gripa porcină, trecând prin lipsa hârtiei igienice din Parlament și până la simpla venire a toamnei, noi toți știm cine e de vină: Băsescu!
Domnilor, sunteți ridicoli! _(Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD+PC._ )
Când spun ridicol, mă gândesc, în special, la domnul Mircea Geoană și la promisiunile acestuia care ne arată clar că domnul Geoană are la fel de multă coloană vertebrală ca... un ecler de ciocolată. ( _Hohote de râs în sala de ședințe. Aplauze.)_
Din păcate pentru Domnia Sa, chiar dacă ar participa singur în turul al doilea, tot ar pierde.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.