George Crin Laurențiu Antonescu

Nu sunt singurii care au lucrat și care și-au asumat decizii curajoase, în cazul președintelui Constantinescu, dar sunt, poate, oamenii ale căror merite au fost, până acum cel puțin, cel mai adesea trecute în umbră. Aceasta este o șansă istorică pentru România, dar, în același timp, pentru noi apartenența la NATO e prețioasă ca premisă, pentru că apartenența noastră la NATO este șansa și este premisa pentru viitor, pentru construcție, pentru construcție de instituții, pentru construcție de proiecte, pentru construcție de mentalități, pentru construcție de decizii. Există două iluzii periculoase pe care, probabil, le-am trăit mulți dintre noi și, în orice caz, au fost trăite din plin în Europa.

Prima a fost iluzia a ceea ce Fukuyama numea „sfârșitul istoriei” bucuria anilor ’90 și sentimentul că Războiul Rece, în esența lui, e de domeniul istoriei și al ireversibilului.

Realitățile de azi, și nu numai ele, dar cu precădere cele din săptămânile și lunile din urmă, ne arată că nimic nu este ireversibil în istorie și că cine trăiește iluzia că libertatea e câștigată o dată pentru totdeauna, că pentru ea nu trebuie să continui să te lupți, că pentru ea nu trebuie să continui să investești se înșală.

A doua iluzie europeană majoră a fost, să spunem direct, aceea că securitatea Europei, că obligația și cheltuielile apărării libertății Europei democratice revin din oficiu superputerii militare și economice a Statelor Unite.

E adevărat, Statele Unite de la sfârșitul anilor ’40, prin Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, au salvat Europa.

S-o spunem limpede. Dar noi, ca europeni, și toți ceilalți europeni trebuie să înțelegem că nu putem să nu contribuim, să nu ne preocupăm și să nu lucrăm pentru libertatea comună și pentru valorile comune ale noastre, ca și ale celor de peste Atlantic.

De aceea, de pildă, angajamentul, pe care noi în România l-am făcut, de a aloca minimum doi la sută din produsul intern brut cheltuielilor de apărare, angajament pe care nu l-am putut îndeplini și pe care nu l-a putut îndeplini, cred, nimeni, atât cât s-a angajat în Europa, și în contextul crizei economice, trebuie astăzi luat în serios, pentru că, dacă NATO este spațiu și garanție de libertate, securitate și stabilitate, apărarea acestora, prezervarea acestora, folosirea spre binele comun al acestora e datoria noastră a tuturor și în fiecare zi.

La mulți ani, România în NATO, la mulți ani, Armată Română!