Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2015
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Nu vreau să intru cu nimeni în polemică, nu acesta este gândul meu, dar sunt câteva chestiuni pe care o să le comentez în momentul în care vine acest regulament în plenul Camerei, și atunci o să vă spun, cu date și cu fapte prezentate de către președintele comisiei, domnul președinte Emacu, domnul deputat Emacu, a cărui probitate și onoare, și seriozitate nu pot fi contestate de nimeni de când Domnia Sa este în Parlament, și înainte, când a avut toate funcțiile pe care le-a avut și demnitățile în statul român.
Pe de altă parte, Biroul permanent și subsemnatul am cerut personal ca în această sesiune parlamentară, începând cu 15 ianuarie, până la 1 martie să putem să facem acest regulament, ca urmare a criticii pe care presa și toată lumea a sesizat-o. Regulamentul are foarte multe scăpări, puține concordanțe cu deciziile Curții Constituționale, în multe momente ne certăm între noi, nu avem o oră a prim-ministrului și o oră a miniștrilor, suntem singurul Parlament din Europa, nu avem transpus în regulamentul nostru, ceea ce după 7 ani am reușit să facem printr-o lege organică, raporturile dintre Parlament și Guvern în materia afacerilor europene. Și toate aceste chestiuni am zis că le facem, acceptate de toți liderii grupurilor parlamentare pe cele trei puncte, în maximum câteva săptămâni. Din câteva săptămâni s-au transformat în câteva luni și o să fim foarte serioși, cum sunt și alte instituții fundamentale, mă refer la Senatul României, care nu este în stare să facă nicio modificare.
Am cerut Comitetului liderilor, pentru că întotdeauna regulamentul a fost făcut de către Comitetul liderilor... Liderii grupurilor politice parlamentare recomandă membrilor comisiilor, care au această calitate de a fi buni profesioniști în fiecare comisie permanentă, în special în Comisia de regulament, unde fiecare grup parlamentar are un singur reprezentant. Asta înseamnă că toți sunt egali. Eu nu cred că există o diferență între domnul deputat Tinel Gheorghe, fost lider al grupului parlamentar, și domnul deputat Orban, liderul Grupului parlamentar al PNL. Eu cred că un vicelider și un lider lucrează cu înțelepciune și știu unii de ceilalți ce fac. Mai ales că am văzut declarația domnului deputat Motreanu, vicepreședintele comisiei, care a și spus că domnul Orban la ultima stenogramă a Biroului permanent știa în fiecare minut și în fiecare secundă tot ce s-a întâmplat în acest Comitet al liderilor care a negociat și, după aceea, în comisii.
Este straniu pentru mine că nu putem să facem în două luni și jumătate un consens între liderii grupurilor parlamentare. Nu vorbesc de ultimii 10 ani, că nu s-a vrut OK, când modificările se făceau doar la comisie, și astăzi suferim.
Chiar astăzi am avut o dezbatere, de ce nu putem să facem un apel nominal? Pentru că fostul președinte al comisiei, de la PDL, a modificat, cu majoritatea de atunci, conjuncturală, regulamentul. Doar aici, unde îl deranja. Și uite că nu putem să facem un apel nominal. Problema este: avem voință politică sau nu avem? Problema este: ne legăm de ceva ce ne place nouă, să dăm bine la presă? Sau suntem capabili să transferăm o parte din atribuțiile statutului în regulamentul nostru, care este lege ordinară, și să-i ascultăm pe toți?