Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2008
other · respins
Varujan Vosganian
Discurs
Nu vreau să mai insist asupra cheltuielilor bugetare, că au crescut de la 19 miliarde de euro, în perioada dumneavoastră, la 54 de miliarde, cât au crescut alocările la sănătate, la educație, la agricultură, la transporturi. Interesantă este cifra privind protecția socială, care a crescut de la 10%, cât era când erați dumneavoastră la guvernare, la 12% din PIB, dar dintr-un PIB aproape de 3 ori mai mare decât atunci, și ar fi interesant să meditați ce fel de social-democrație a fost atunci cea pe care ați cultivat-o dumneavoastră. Dintre toate elementele pe care le-am inventariat, există un singur element la care ați stat mai bine, deficitul bugetar care a fost ușor mai scăzut.
Vreau însă să vă informez că deficitul bugetar de anul trecut este marcat de aproape 0,6% din PIB — retrocedările și încă 0,6% din PIB — obligațiile municipalităților, care, potrivit metodologiei europene, intră în deficit. De aceea, raportat la condiții egale, deficitele noastre bugetare au această pretenție de a se compara cu ale dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.