Monitorul Oficial·Partea II·5 octombrie 2005
Informare · respins
Vladimir Alexandru M„n„stireanu
Discurs
Numai c„, spre deosebire de eroul filmelor americane, eroul Alian˛ei nu face bine nim„nui.
Cu tot efortul firmelor, al teledonurilor, al dona˛iilor ∫i al altor acte de omenie, normale ∫i necesare Ón astfel de momente, precum ∫i prin fondurile alocate de la buget, sumele str‚nse dep„∫esc cu pu˛in 300 milioane de euro, insuficien˛i, dar at‚t de necesari pentru semenii no∫tri care vor trece iarna Ón corturi. ™i asta deoarece autorit„˛ile statului, luate prin surprindere de c‚∫tigarea guvern„rii, nu ∫i-au revenit nici dup„ nou„ luni de guvernare ∫i nici dup„ ploile catastrofale ∫i gestioneaz„ deficitar fondurile, ∫i mai presus dec‚t nevoile oamenilor pun interesele personale privind de˛inerea puterii absolute. Nici nu este de mirare c„ nu s-a reconstruit mai nimic, c‚nd de-abia Ón luna septembrie apare hot„r‚rea de Guvern pentru aprobarea localit„˛ilor ∫i a sumelor ce se
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 135/5.X.2005 acord„ repar„rii caselor din zonele Ón care s-au produs calamit„˛i naturale.
A˛i f„cut, domnule ministru Borbély, o Ón∫iruire ame˛itoare de sume alocate, de procente care mai de care mai ridicate. Ne-a˛i Ón∫iruit miile de tone de materiale pe care le-a˛i alocat pentru reconstruc˛ie ∫i ne-a˛i spus ce eforturi deosebite a˛i f„cut pentru a-i ajuta pe sinistra˛i.
Œns„ eu v„ Óntreb ca om, ru∫inat de incapacitatea dumneavoastr„, nu era normal s„ face˛i a∫a? Nu era normal s„ face˛i ∫i ce opozi˛ia v-a cerut pentru a veni mai repede Ón sprijinul semenilor no∫tri? S„ decreta˛i starea de urgen˛„? S„ ˛ine˛i cont de sugestiile pe care vi le-am dat noi, social-democra˛ii? S„ nu v„ ocupa˛i de demiteri ∫i reveniri asupra demisiilor, de concedii, de mese pe litoral, ci s„ ajuta˛i oamenii r„ma∫i f„r„ agoniseala de o via˛„ ∫i unii f„r„ rude? R„spunsul din partea dumneavoastr„ a venit pe c‚t de sec, pe at‚t de incon∫tient: îSunt cereri politicianiste.“
O s„ ne vorbi˛i probabil de solidaritate, ∫i ne-a˛i vorbit chiar de ea, inclusiv de cea a clasei politice, iar eu v„ spun, am fost ∫i suntem solidari. Œns„ v„ Óntreb: nu v„ este ru∫ine? C‚nd toate Ónt‚mpin„rile noastre au fost primite cu acuze ieftine ∫i stereotipe, de parc„ noi suntem la putere, ∫i dumneavoastr„ Ón opozi˛ie.
Stima˛i colegi, a˛i mai vizitat Ón ultimele luni localit„˛ile afectate din Banat ∫i Moldova? Eu sunt convins c„ nu, deoarece priorit„˛ile dumneavoastr„ sunt lupta pentru fotolii Ónalte, ∫i nu pentru nevoile oamenilor.
V„ spun c„ realitatea Ón zonele afectate este aproape la fel de trist„. Apele s-au retras, Óns„ oamenii care stau sub cerul liber au r„mas f„r„ ajutoarele ∫i sprijinul promis. Drumurile distruse care izoleaz„ localit„˛i Óntregi sunt Ónc„ nereparate. Privi˛i Ón ochii tri∫ti ai oamenilor care ast„zi sunt, o parte, printre noi ∫i care ∫i-au pierdut speran˛a de a mai tr„i, nemaispun‚nd cum, ∫i o s„ vede˛i, probabil, casele pe care ∫i le-au pierdut, p„m‚nturile pe care nu le mai au, rudele care le-au disp„rut ∫i promisiunile care s-au dus pe apa s‚mbetei.