Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Miron Tudor Mitrea
Discurs
Numai în vacanță e voie. Am învățat că așa se interpretează Constituția cu votul majoritar.
Nu am învățat bine această chestiune și, când am venit să vă spunem același lucru, ați început să spuneți: „Nu, nu e adevărat!”.
Lăsând la o parte gluma și tonul mai ușor, vreau să spun un lucru care mi se pare de o gravitate foarte mare, nu neapărat în acest moment. Noi, politicienii, când suntem la putere, facem foarte des asemenea prostii – că asta e o prostie –, inventăm legi și proceduri pentru chestiuni punctuale, pentru că ne interesează un anumit rezultat și, după aceea, creăm un anumit tip de cutumă care se întoarce împotriva nu numai a celor care au provocat-o, ci împotriva întregii clase politice și a Parlamentului.
Dacă am decis, la Legea ANI, că la o reexaminare putem să reexaminăm orice articol, vă rog foarte mult să fim consecvenți și să rămânem pe aceeași idee.
Ați mai pus, domnule senator Rădulescu, o întrebare: de ce a ales PSD-ul 45% pentru punctul de pensie. Aici vă răspund ca fost sindicalist: așa e în Europa, așa zice la Uniunea Europeană. Recomandarea este, pentru toate țările membre, ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu. Așa e în Europa. Deci noi am intrat în Europa și respectăm această recomandare. Nu a scos Mitrea sau sindicatele din România, sau PSD-ul această idee. Așa scrie în recomandarea europeană.
Am să vă mai rog un lucru și am să mă opresc aici, pentru că nu vreau să vorbesc prea mult. Am auzit asta și de la prim-ministrul Emil Boc, am auzit și de la alți colegi miniștri de-a lungul timpului: „deficitul fondului de pensii s-a mărit foarte mult în acest an”.
## Stimați colegi,
Fondul de pensii suporta toate pensiile din România, mai puțin pensiile speciale. La pensii speciale, am mai spus de la acest microfon, intrau și pensiile agricole – 1.200.000 de pensii mici, dar multe. Începând din acest an, la Fondul de pensii au intrat și pensiile speciale. Normal că deficitul s-a majorat, dar asta nu din cauză că au crescut pensiile – ele au scăzut –, ci pentru că Fondul de pensii suportă acum și pensiile speciale. Pensiile militarilor se suportau din bugetul Ministerului Apărării Naționale; pensiile polițiștilor și ale jandarmilor, din bugetul Ministerului Administrației și Internelor – este domnul ministru aici; pensiile agricultorilor, din bugetul național; pensiile judecătorilor și ale celor din sistemul de justiție, din bugetul Ministerului Justiției.
Dacă toate aceste pensii le-am strâns acum și, printr-o decizie politică bună sau rea – noi am spus că e rea, dumneavoastră ați spus că e bună, sigur, e posibil și așa, și așa –, au ajuns în bugetul de pensii, normal că deficitul la bugetul de pensii a crescut foarte mult, dar să nu mai spunem acest lucru ca și cum pensiile în România au crescut și deficitul e mare pentru că sunt pensiile mari. Nu, pensiile sunt mai mici decât anul trecut, iar deficitul e mare pentru că le-am pus pe toate la grămadă.