Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Gabriela Crețu
Discurs
...numărul 2 pentru verificarea de subsidiaritate și proporționalitate a unei propuneri de directivă a Comisiei Europene. Pentru prima dată putem să spunem că am avut dezbaterea în prezența comisarului european Margrethe Vestager, care și-a susținut punctul de vedere. Concluziile noastre au fost că propunerea de directivă respectă principiul subsidiarității, întrucât lucrăm pe o piață unică cu o componentă transfrontalieră foarte puternică, respectă și principiul proporționalității, deoarece, alegând varianta de directivă, și nu de regulament, lasă statelor membre posibilitatea să adapteze legislației naționale.
În schimb, facem câteva recomandări care țin chiar de textul actului normativ, respectiv propunem înlocuirea definiției noțiunii de „cartel secret” cu a celei de „cartel”, întrucât nu are sens „cartel secret”, revizuirea a două articole din textul directivei, întrucât la art. 21 se încurajează transmiterea tuturor cererilor de clemență către Comisia Europeană, în defavoarea autorităților de concurență naționale mai bine plasate, iar la art. 29, în forma actuală, nu se permite transmiterea datelor din dosarul cauzei investigate de autoritățile de concurență către instanță sau procuratură, atunci când vizează persoane cercetate penal.
Drept urmare, vă propunem să trimitem Comisiei Europene o opinie în formatul pe care vi l-am prezentat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.