Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2018
other · retrimis
Vasile Florin Stamatian
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„O altă păcăleală a guvernării PSD–ALDE – creșterea salariilor bugetarilor”
Incompetență vădită, promisiuni deșarte, minciuni, bâlbâieli și foarte puține realizări. Credibilitatea acestei echipe guvernamentale lasă de dorit. Si aici mă refer la toate cele trei guverne care s-au perindat în ultimul an la Palatul Victoria, guverne care nu s-au gândit la dezvoltarea și la bunăstarea țării, la interesele românilor, ci la interesele propriilor membri de partid. În stilul consacrat al liderilor PSD–ALDE, minciuna și dezinformarea continuă, în pofida evidenței.
Au defilat în campania electorală cu multe promisiuni, însă, acum, când au pus în practică programul cu care i-au înșelat pe români, a apărut și adevărul! Mult așteptata Lege nr. 153/2017 – Legea salarizării personalului din sectorul public –, care prevedea creșteri de salarii pentru profesori, pentru medici și pentru alte categorii de personal, încă din luna iulie a anului trecut, s-a amânat până la 1 ianuarie 2018.
Marea înșelătorie dată de Guvern milioanelor de angajați nu este numai așa-zisa creștere a salariilor cu până la 25 de procente din acest an, ci mutarea banilor puși pe hârtie cu plus din buzunarul angajatului în cel al statului, prin „reforma” transferului contribuțiilor la angajați.
Cei mai mulți bugetari – nimeni nu știe încă numărul exact – au fost afectați de această lege, precum și de cele peste 260 de modificări făcute într-un singur an la Codul fiscal. Și, uite așa, peste noapte, angajații s-au trezit cu salariile mai mici. Uite mărirea, nu este mărire, uite brutul mare, iată netul mic!
Ca medic, aștept cu mare interes ca, la 1 martie 2018, să văd și marea creștere a salariilor celor din sistemul de sănătate. Aștept să văd dacă va deveni realitate acordarea de salarii decente, scutirea de impozit pe veniturile salariale ale medicilor, măsură amânată și ea cu încă un an. Aștept ca salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici și de asistenți medicali din unitățile sanitare publice să se majoreze la nivelul salariului de bază stabilit pentru anul 2022.
Dar, după o analiză deloc dificilă, mi-am dat seama și am găsit dovada că medicii nu vor ajunge să câștige ca în Occident, așa cum încearcă doamna ministru Olguța Vasilescu să ne facă să credem.
În toate aparițiile Domniei Sale din acest an a luat ca punct de referință cel mai mare salariu, și anume cel al Președintelui României, adică 12.000 de lei – 2.600 de euro. Un medic în Occident câștigă de la 4.000 de euro sau mai mult. Așa că, după un simplu calcul matematic, un medic de urgență sau un medic de la ATI nu are cum să câștige 3.600 de euro. O altă păcăleală!
Probabil că și la acest segment de bugetari veți aduce salarii la fel de mici, iar asta va determina mulți medici rezidenți să plece din țară, pentru salarii de 10 ori mai mari. Data de 1 martie se apropie cu pași repezi, iar adevărul despre această guvernare se va vedea pe fluturaș.