Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
O clipă! O clipă, vă rog.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Eu nu vreau să procedez... Am spus că astăzi vom lucra strict în limitele art. 98. Vă aduc aminte, și nu vreau să procedez așa, că, în conformitate cu art. 98 alin. (4), se spune așa: „Președintele poate propune Senatului limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, iar aceasta se hotărăște cu votul deschis al majorității senatorilor prezenți.” Eu nu vreau să ajung în această situație. Am acest drept.
Vă rog, în mod respectuos și responsabil, ca, atunci când luați cuvântul, să vă concentrați și, când voi îndrăzni să vă spun să vă concentrați – pentru că oricine vorbește, vorbește luat de subiect, că așa este normal –, să încercați să încheiați, pentru că, altfel, voi fi pus în situația în care să aplic această prevedere a alin. (4) și, vă spun foarte sincer, chiar nu doresc, da?
Vă mulțumesc foarte mult.
Din partea Grupului parlamentar al PSD...
Nu, din partea...
Domnul senator Sârbu are o solicitare, i-a fost pronunțat numele și vrea un drept la replică... Într-un context chiar negativ.
Vă rog, un minut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.