Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
## O întrebare scurtă.
Introducerea este foarte interesantă. Luările de cuvânt sunt ale unor cunoscători, dar există spre final o provocare cu o posibilă întrebare. Nu cumva ăsta era și motivul principal, pentru că Nuclearelectrica a negociat cu ENEL-ul și Arcelor Mittal acordul de investiții, dar, în situația financiar-contabilă a Nuclearelectrica, aceasta trebuia să se debaraseze de ceva care incomoda?
Mai înainte s-a făcut trimitere la valoarea... ce înseamnă mijlocul fix apă grea. „În vederea rezolvării acestei situații sau probleme – citesc eu – anterior lansării ofertei publice primare”, adică Nuclearelectrica să fie listată la Bursa de Valori București. Cred că o prezentare mai deschisă și mai sinceră ar face mai bine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.