„O lecție amară din care trebuie să tragem învățăminte” Tragedia aviatică din Apuseni, în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan, studenta Aura Ion și au fost rănite alte
cinci persoane, a arătat fața urâtă a unui sistem ineficient atunci când trebuie salvată viața unor oameni simpli, și mă refer aici la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Pe de altă parte, STS s-a dovedit a fi foarte eficient când este angrenat în luptele politice ale președintelui Traian Băsescu.
Nu pot să nu mă întreb oare ce rost au avut generoasele alocări bugetare pentru sisteme de localizare, gras finanțate din banul public, dacă victimele unui accident precum cel petrecut în urmă cu câteva zile în comuna Horea au zăcut în frig, rănite grav, șase ore până să fie găsite, dar nu de către autorități, trimise aiurea, pe o arie de 200 de kilometri pătrați, ci de localnicii care s-au mobilizat într-un mod excepțional. Acei săteni din comunele Horea și Mărișel au început căutarea victimelor nu pentru că erau plătiți pentru asta, ci din solidaritate umană. Peste 300 de săteni din zona în care s-a prăbușit avionul au pornit în căutarea semenilor lor aflați în nevoie, fapt ce îmi trezește o reală admirație și îmi arată că omenia nu este vorbă goală la români. A fost o misiune dificilă, în creierii munților, iar acei pădurari care au reușit să-i salveze pe supraviețuitori nu au nici diplome de specialiști în telecomunicații, nici antrenament de intervenție în situații de urgență, dar sunt curajoși, cunosc locurile și sunt obișnuiți cu vitregiile vremii.
După această amară experiență, în care au pierit doi oameni devotați profesiei lor, oameni din categoria celor care alcătuiesc România frumoasă, România unui viitor mai bun, am ajuns la concluzia că sistemul de intervenții în caz de accidente de orice fel în zona montană poate fi îmbunătățit folosind resurse umane ignorate până acum. Integrarea unui număr de pădurari experimentați, de paznici de vânătoare în Centrul de Comandă pentru Situații de Urgență cred că ar fi benefică, crescând șansele victimelor de a fi salvate în caz de accidente în zonele de munte.
Cu costuri și dotări minime, sistemul ar fi, în mod cert, îmbunătățit. Totodată, cluburile de off-road, dotate cu mașini de teren performante și constituite din persoane pasionate de munte, bune cunoscătoare ale locurilor izolate din județele în care activează, ar trebui incluse în acest Centru. Un alt organism care poate fi de real folos în caz de accidente în zona montană este Salvamontul. Nici acesta nu face parte din Centrul de Comandă pentru Situații de Urgență, deși salvamontiștii au capacitatea de a acționa eficient în localizarea și, mai ales, în transportul eventualelor victime, având echipamente potrivite pentru astfel de cazuri. Oare de ce nu învățăm să folosim întregul potențial pe care-l avem la îndemână decât după ce a trecut și al doisprezecelea ceas? Sper ca aceste propuneri să aibă parte de susținerea colegilor mei, iar lecția amară prin care a trecut țara să fie măcar cu învățăminte.
În ceea ce privește tragedia prin care trec rudele și apropiații lui Adrian Iovan și Aura Ion, nu pot decât să fiu cu sufletul aproape și să le transmit sincere condoleanțe! Celor care au avut șansa de a supraviețui le transmit multă sănătate și întreaga mea apreciere pentru munca lor!
## „Europa și România”
Am intrat în anul 2014, iar Marea Britanie nu a fost luată cu asalt de cetățenii români, așa cum „profețeau” pe tonuri isterice tabloidele străine și conservatorii englezi. Nici Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Malta, Spania și
Olanda, țări care și-au deschis piețele de muncă pentru români și bulgari începând cu 1 ianuarie 2014, nu au fost invadate de mult trâmbițatul „val de imigranți”. Într-un alt început de ianuarie, în alt an, respectiv în 2007, când țara noastră a aderat la Uniunea Europeană, aceiași britanici, și nu doar ei, așteptau în zadar autocarele pline cu români care ar fi urmat să le ia locurile de muncă. Nu s-a întâmplat așa, România nu a rămas pustie, deși de atunci au trecut șapte ani, iar cei care au dorit să plece din țară au plecat, dar nu ca hoardele, ci rând pe rând, pentru a le aduce beneficii ca forță de muncă ieftină; trâmbițele xenofobe și-au continuat neîntrerupt refrenul alarmist și jignitor la adresa poporului român.
Este datoria noastră să transmitem de câte ori este necesar că românii nu sunt cetățeni de rangul al doilea în Uniunea Europeană, că acest popor trebuie respectat de partenerii politici și economici, la fel cum noi îi respectăm pe ei. Este de datoria noastră să luptăm împotriva acestui tratament de tipul „ocaua mică, ocaua mare” pe care îl promovează unele forțe politice care, deși sunt prezente în Europa, nu reprezintă valorile europene la care toate statele din comunitate au consimțit.
Colegii noștri europeni trebuie să afle, dacă încă nu au aflat, că românii care au plecat la muncă în țările lor au pus umărul la dezvoltarea economică a statelor pe care le reprezintă, că medicii sau profesorii noștri, alungați de regimul PDL în țări străine, le-au adus lor beneficii. Despre „invazia” de materie cenușie „made in România”, despre munca ieftină și de calitate a muncitorului nostru nu vorbește nimeni, nici în Marea Britanie, nici în Germania, nici în Olanda. Așadar, trebuie să spunem noi lucrurilor pe nume, să folosim orice ocazie pentru a face cunoscute aceste realități peste hotare, să ajungă la urechile celor care până acum s-au prefăcut că nu aud decât despre cerșetori și hoți când se discuta despre România.
Partenerii noștri europeni trebuie să fie informați, în cazul în care unii dintre ei nu știu, că România este o foarte bună piață de desfacere pentru produsele lor, că lanțurile lor de magazine au împânzit țara, iar cetățenii noștri le aduc profituri enorme, că statul român le acordă companiilor din Germania, Italia, Franța și din alte țări facilități mai mari decât producătorilor autohtoni.
Acestea sunt lucruri care trebuie spuse. Înainte de a fi europeni, suntem români și cred că este misiunea noastră să redăm acestui popor, mult prea umilit, al cărui orgoliu a fost rănit constant în ultimii ani, demnitatea pe care o merită. Așa cum spunea și premierul Victor Ponta, de acum trebuie să stăm în picioare, după ce ani de zile am stat în genunchi în Europa!
*
„România are nevoie urgent de o centură de siguranță pentru păstrarea terenurilor agricole”
Liberalizarea vânzării terenurilor agricole către străini începând cu anul 2014 m-a preocupat și continuă să mă frământe, așa cum ar trebui să se întâmple cu orice cetățean de bună-credință al României. În urmă cu patru luni am tras un semnal de alarmă în fața colegilor mei din Camera Deputaților, arătându-le că liberalizarea vânzării terenurilor în 2014 ar putea aduce atingere siguranței naționale, iar tratarea superficială a acestei chestiuni ne va crea enorme și insurmontabile probleme. Tot atunci am subliniat că prețurile
mici ale terenurilor din țară ar duce la situația cumpărării masive a pământurilor de către cetățenii altor state, în contextul în care, pe fondul suprapopulării planetei, deținerea terenurilor agricole și a rezervelor de apă începe să devină un aspect vital al supraviețuirii. Cu alte cuvinte, e vorba de siguranța alimentară a cetățenilor României.
Iată că declarațiile făcute de curând de un oficial al Budapestei, Szabó József, atașatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la București, demonstrează că ziua aceea se anunță, iar noi nu ne-am pus o centură de siguranță, așa cum au făcut Bulgaria, Polonia și chiar Ungaria. Am declarat, și susțin în continuare acest punct de vedere, că satul românesc și statul român nu sunt pregătite pentru această liberalizare a pieței funciare. Este obligația noastră, a factorilor de decizie politică și legislativă, să găsim o cale de a amâna sau de a restricționa liberalizarea vânzării terenurilor către străini, să tratăm această problemă cu maximă seriozitate și responsabilitate.
Dacă intenția statului ungar este de a cumpăra programat terenurile ardelenilor, prin tertipuri cu care îi atrag pe etnicii maghiari din Transilvania, cum ar fi „renta viageră” și „dreptul de uzufruct”, atunci este clar că politica reprezentanților Budapestei este una care și-a întors spatele valorilor Uniunii Europene. Replica noastră nu trebuie să se lase așteptată, iar singurul lucru eficient pe care îl putem opune pentru a bloca planul Ungariei de a cumpăra terenurile Ardealului este legea. Fermierii români au nevoie de protecție, având în vedere diferențele de venituri dintre cetățenii noștri și cei din țări precum Franța, Germania sau Italia, forța de cumpărare a românilor față de vest-europeni fiind, în mod evident, disproporționată. Pe de altă parte, condițiile de creditare pe care le oferă băncile în România sunt mult mai puțin avantajoase decât în alte state ale UE. Toate aceste aspecte constituie argumente pentru crearea unui cadru legislativ care să pună pe primul plan interesele agricultorului român în tranzacțiile funciare.
Din 1 ianuarie 2014 există un vid legislativ, după ce Traian Băsescu a respins legea prin care românii aveau drept de preempțiune, ceea ce înseamnă că, în prezent, străinii pot achiziționa, fără niciun fel de restricții, terenuri agricole în România. Adoptarea legii funciare în forma finală este o urgență, însă fostul premier Emil Boc este cel mai puțin îndreptățit să dea lecții și să tragă semnale de alarmă, din moment ce niciunul dintre guvernele pe care le-a condus nu și-a manifestat interesul pentru situația terenurilor agricole după 2014, deși liberalizarea pieței funciare a fost asumată și girată de Traian Băsescu prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. La fel cum pe liderii PDL nu i-au neliniștit retrocedările ilegale către urmașii conților și grofilor maghiari, pe care statul român îi despăgubise cu vârf și îndesat pentru proprietățile lăsate în urmă după ce au părăsit Ardealul, tot așa nu îi frământă nici soarta țăranului român, a fermierului și a agriculturii acestei țări. Sunt buni la vorbe și absenți la fapte!
## „Unde era Uncle Sam când ne călca în picioare Mama Rusie?”
Drumul României este trasat în cadrul Uniunii Europene de șapte ani, țara noastră fiind, deopotrivă, de zece ani, unul dintre membrii NATO. Progresele făcute în 2013 de România sub Guvernul Ponta ne aliniază, cred, definitiv, în rândul statelor care respectă principiile comunității europene, în
ciuda propagandei antinaționale făcute de fidelii lui Traian Băsescu, un om disperat de pierderea puterii și de fărâmițarea partidului din care își trage seva, în contextul anului electoral ce se configurează.
Pentru că sunt adeptul faptelor concrete, al cifrelor în locul vorbăriei, voi puncta câteva aspecte.
În anul ce tocmai a trecut, am reușit să generăm creștere economică. Astfel, ne-am clasat pe locul doi în UE în privința creșterii producției industriale, pe locul întâi la creșterea producției auto, am înregistrat cea mai mare creștere la producția de grâu în România ultimilor opt ani și pe primul loc în Europa la producția de floarea-soarelui. Saltul făcut în agricultură se datorează și capacității de a debloca subvențiile pentru cei care muncesc pământurile. Tot în 2013 am reușit să îndreptăm greșelile făcute de Guvernul Boc față de pensionari, medici și profesori, iar salariul minim a crescut la 800 de lei. Un alt argument incontestabil este rata absorbției fondurilor europene, care s-a triplat într-un singur an, de la 7,4% la peste 25%. Având toate aceste date în față nu cred că România este o țară bananieră în care un subsecretar de stat, fie el și al SUA, vine să-l ia de guler pe premier cu privire la respectarea statului de drept.
Parlamentul, ca instituție, este garantul democrației în întreaga lume civilizată și cred că are acest rol și în România, prin votul pe care l-au dat cetățenii acestei țări pentru fiecare deputat și senator în parte. Nu cred că se poate discuta despre un raport de subordonare între Parlamentul României și vreun stat străin, fie și marea putere SUA. Totodată, îmi pun o întrebare, cred eu, legitimă: dacă SUA nu și-a trimis emisarul la Budapesta pentru a-l chestiona pe premierul maghiar cu privire la planurile colonialiste ale statului ungar cu privire la Transilvania, exprimate public, ce motiv ar avea aceeași superputere să verifice deciziile Parlamentului României, puterea legislativă, prin excelență, a statului român? Închei (cu întreaga considerație pentru politica NATO în care este angrenată România în prezent) întrebându-mă și întrebându-vă: unde erau americanii când ne călca Rusia în Al Doilea Război Mondial și după aceea, ani la rând, până în 1958? În așteptarea zadarnică a americanilor au murit zeci de mii de români în ceea ce s-a numit coșmarul sovietic. Atunci nu a interesat pe nimeni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.