Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2001
procedural · adoptat
Pavel Abraham
Discurs
O primã concluzie esenþialã, în ceea ce priveºte S.C. SINTOFARM Ñ S.A. Inspectoratul General al Poliþiei nu a condiþionat procurarea de anhidridã aceticã de la S.C. CHIM PROD Ñ S.A., întrucât nu au existat ºi nu existã reglementãri legale care sã stabileascã anumite condiþii, inclusiv cele referitoare la necesarul de producþie sau la intenþia de comercializare. Din verificãrile efectuate nu a rezultat sãvârºirea vreunei infracþiuni, mai ales cã normele metodologice citate se referã numai la operaþiunile import-export.
Cu ocazia cercetãrilor, nu a rezultat cã activitãþile desfãºurate de Toader Sorin ºi relaþia S.C. SINTOFARM Ñ S.A. sunt prohibite de Legea penalã ºi nici nu s-au constatat aspecte vizând fabricarea ilicitã de droguri, fiind în fapt operaþiuni comerciale efectuate anterior apariþiei Legii nr. 143/2000, iar în materie de precursor nu existã un act normativ cu prevederi limitative.
Din aceste considerente, la 28.06.2001, lucrarea nr. P173045 a fost înaintatã Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiþie cu referat de propunere de neîncepere a urmãririi penale.Ò. Semneazã domnul ministru de interne Ioan Rus.
De asemenea...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.