Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 martie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Andrei Ioan Chiliman
Discurs
O s„ v„ explic, domnule pre∫edinte, pentru c„ v„d c„ problema dumneavoastr„ nu este fondul problemei ∫i este, de fapt, o chestiune formal„.
Eu nu sunt mulþumit de ceea ce a f„cut Guvernul nostru pentru veteranii de r„zboi, motiv pentru care am iniþiat atunci aceast„ iniþiativ„. Eu am iniþiat-o, n-a iniþiat-o Guvernul. Guvernul a preluat o parte din ea, a trunchiato ∫i a mic∫orat sumele atunci. Eu am Óncercat atunci, prin acea iniþiativ„, s„ corelez valoarea acestei indemnizaþii stabilite la apariþia legii cu valoarea corect„, deci cu toat„ inflaþia calculat„ corect, pentru anii care au trecut p‚n„ Ón momentul apariþiei acestei noi legi. Pentru c„ toate recorel„rile ∫i toate celelalte care s-au f„cut au ronþ„it Óncet, Óncet, din valoarea respectiv„ pe care o stabilise Guvernul de atunci, de la Ónceput, din 1991.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 24/9.III.2002 Deci n-a fost dec‚t o recorelare tehnic„, aducerea la zi a unor cifre, cu toate inflaþiile respective, trec‚nd peste interesele Ministerului de Finanþe care, sigur, era foarte mulþumit c„, Óntotdeauna, prin recorel„ri a dat mai puþin dec‚t valoarea real„ a inflaþiei. Corecþia s-a f„cut mai mic„, mai Ón jos, pe sume mai mici.
Problema aici nu este cine e iniþiator, cine e la minister azi, cine a fost ieri. Problema este c‚t li s-a dat Ón 1991 Ónmulþit cu coeficientul de inflaþie de atunci p‚n„ azi ∫i veþi constata c„ cifrele propuse de mine sunt corecte. Asta e, de fapt, raþiunea acestei legi. ™i dac„ Óncercaþi s„-mi spuneþi c„ de ce n-a f„cut Guvernul, Guvernul de atunci a preluat o parte, Ón mod electoral, o parte din legea mea, a propus o ordonanþ„ prin care a dat ni∫te m„riri, dar mult mai mici dec‚t cele propuse de mine, ∫i s-a limitat la at‚t. Iar domnul Reme∫, ulterior, a lucrat pentru alt partid, plec‚nd din P.N.L.
Dar nu asta e problema! Eu am propus ni∫te cifre recorelate corect cu inflaþia. De fapt, s„ aduc puterea de cump„rare a banului din 1991, de c‚nd a ap„rut legea, cu puterea de cump„rare de ast„zi. Deci este o chestiune foarte simpl„. Spuneþi c„ nu sunteþi de acord cu a∫a ceva ∫i atunci sigur c„ problema e cu totul alta. Nu Óncercaþi s„ transpuneþi Óns„ lucrurile c„ noi eram mai de∫tepþi Ón 1991, voi aþi fost mai pro∫ti Ón 1996—2000 ∫i noi, acum, suntem iar„∫i foarte de∫tepþi sau invers.
V„ spun eu c„ resping‚nd iniþiativa asta legislativ„ a unui membru al opoziþiei nu vom fi mai de∫tepþi. ™i chestia aia cu privitul Ón ochii p„rinþilor ∫i bunicilor r„m‚ne valabil„!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.