Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2015
procedural · adoptat
Ion Rotaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## O să citesc eu cu intonație.
Adresată domnului președinte Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
## „Domnule președinte,
Aprobarea Planului de acțiune pentru creșterea capacității de reacție a Alianței, la Summitul NATO din Marea Britanie, a reprezentat un reper pentru testarea solidarității aliate în ceea ce privește reafirmarea angajamentului pentru apărarea
colectivă, precum și pentru implementarea unor măsuri NATO prin care se dorește reconfigurarea posturii militarstrategice de apărare și descurajare.
În acest context, ca urmare a unei decizii asumate în cursul anului 2014 cu privire la acceptarea dislocării pe teritoriul României a unor detașamente aliate aparținând altor state membre NATO pentru executarea misiunii de Poliție Aeriană în cadrul Sistemului integrat de apărare aeriană și antirachetă, Portugalia și-a exprimat intenția de a participa la misiunea de Poliție Aeriană, prin dislocarea în țara noastră a unui detașament constituit din patru aeronave și personalul aferent, pentru o durată de două luni, în perioada mai–iunie 2015.
În temeiul și în condițiile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea pe teritoriul României, în perioada mai–iunie 2015, a forțelor și mijloacelor armate portugheze, având în compunere patru aeronave F-16 FALCON și personalul aferent (aproximativ 150, personal militar și civil), în scopul pregătirii și desfășurării misiunilor de Poliție Aeriană NATO.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, va iniția demersurile necesare pentru încheierea unor înțelegeri prin care să se stabilească aspectele de natură financiară, modalitatea de asigurare a sprijinului națiunii-gazdă și aranjamentele de comandăcontrol în care pot acționa forțele/mijloacele aeriene portugheze, inclusiv modul de intervenție împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României/NATO.
Vă rugăm să primiți asigurarea întregii mele considerațiuni,
Președintele României Klaus Werner Iohannis.”
Senatul României, în ședință publică, a luat cunoștință despre scrisoarea de încuviințare a propunerilor prim-ministrului de către președintele statului.
Secțiunea II – Inițiative legislative...
Ah, avem niște nominalizări a unor componențe...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.