Nicolae Vlad Popa

O să comprim această declarație. Este vorba de problema importantă, spinoasă, Roșia Montană, care a produs nu numai demonstrații în stradă, dar și certuri la nivelul USL-ului.

„Roșia Montană – între speranță, proteste și demagogie politică”

Nu doresc să fiu acuzat de demagogie sau politicianism și, de aceea, cu permisiunea dumneavoastră, vă voi supune atenției doar câteva elemente care demonstrează lacune grave ale Proiectului Roșia Montană.

Potrivit art. 3, se afirmă că Licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/1999 devine licență de exploatare și se supune Legii nr. 85/2003, deși concesiunea trebuia supusă licitației și reprezintă altceva decât exploatarea, iar o lege din 2003 nu are caracter retroactiv și nu poate fi aplicată pentru o licență din 1999.

În al doilea rând, este neconstituțional ca pentru RMGC să fie derogări speciale de la Codul fiscal, de la Legea minelor, de la Legea fondului funciar și de la Codul silvic.

O altă reglementare discriminatorie o întâlnim la capitolul III art. 6, conform căreia veniturile cuvenite bugetului de stat sunt alocate doar pentru dezvoltarea infrastructurii din zona exploatării, încălcându-se astfel dreptul Parlamentului și al Guvernului de a hotărî în privința destinației banilor de la buget. Se transferă în mod neconstituțional atribuții specifice statului român referitoare la concesiune și etatizare către o entitate privată.

Cât privește povestea licenței secrete, ea nu este decât un subterfugiu neserios, deoarece această licență s-a acordat Minvest încă din 1999, pentru concesiune și exploatare, și a fost preluată de RMGC prin înghițirea Minvest. Așadar, logica elementară ne spune că licența a fost acordată Minvest, și nu RMGC, care nu poate avea pretenții față de statul român. De fapt, RMGC există din 2000, adică la un an după eliberarea licenței.

Pe de altă parte, acordul din lege este dat împotriva intereselor economiei românești, pentru că statul român se obligă atât față de RMGC, cât și față de Gabriel Resources Ltd, adică un SRL care este acționar majoritar la RMGC și, drept urmare, nu are ce căuta în acest acord. Trebuie subliniat totodată că Gabriel Resources nu poate participa într-un acord atât ca acționar majoritar, cât și ca persoană juridică independentă. Tocmai de aceea, Gabriel Resources nu are, în calitate de societate independentă, niciun drept asupra licenței de concesiune. Mai mult decât atât, toate obligațiile către statul român sunt ale RMGC – 6%, 25%, garanția pentru mediu etc. – și niciuna a lui Gabriel Resources. Dacă, prin absurd, RMGC falimentează, Gabriel Resources rămâne cu beneficiile, iar România cu paguba.

Mai departe, la art. 2 din acord se arată că statul român poate solicita o compensație rezonabilă doar dacă dovedește că investitorii nu respectă cu intenție prevederile acordului. Or, este știut că numai o instanță de judecată poate face aceste constatări, printr-un drum lung, anevoios, prin hățișurile justiției și este o probă imposibilă.