Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2013
other · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
O să-ți dau imediat, domnule secretar.
Orice comisie specială, orice comisie de anchetă, în conformitate cu articolul pe care l-ați citat, dar nu l-ați citat corect, se poate realiza în Senatul României.
Dacă grupul dumneavoastră parlamentar dorește să înființeze o comisie specială, pe orice problemă, conform regulamentului, se adresează Biroului permanent.
Dumneavoastră, ceea ce nu este onest din partea dumneavoastră, domnule lider de grup, v-ați adresat Biroului permanent cu o solicitare, care a fost o solicitare verbală, și nu scrisă.
Adresați-vă cu o solicitare scrisă Biroului permanent, conform uzanțelor, și, în baza art. 77 alin. (1), la propunerea Biroului permanent, Senatul poate hotărî constituirea unor comisii speciale. Da?
Eu sunt convins că Biroul permanent, după ce veți depune în termen procedural, corect, solicitarea, o va lua în dezbatere, iar, dacă Senatul va considera că este oportună constituirea acestei comisii – indubitabil, prin vot –, vom decide acest lucru împreună. Dar dacă vreți să forțați de la microfon, să mă puneți pe mine într-o situație jenantă, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să întrerup pe cineva, cu atât mai mult să-i iau microfonul, îmi cer eu scuze în fața dumneavoastră că s-a întâmplat acest lucru, dar dați-mi voie ca înainte, cum spunea..., „mai prieten mi-e adevărul”, ca mai înainte de dorința de a fi agreabil dumneavoastră să fie dorința mea de a respecta regulamentul ca atare.
Vă mulțumesc foarte mult.
Domnul senator Sârbu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.