Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2003
other · retras
Costic„ Canacheu
Continuarea dezbaterilor ∫i adoptarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul
Discurs
O scurt„ interven˛ie Ón leg„tur„ cu o posibil„ explica˛ie pe care o vom avea ast„zi de la domnul ministru al finan˛elor, domnul T„n„sescu.
La prezentarea bugetului pentru anul 2003, la prezentarea lui Ón fa˛a Grupului parlamentar al Partidului Democrat, am avut o interven˛ie Ón care am cerut domnului ministru T„n„sescu ca fondurile pentru desp„gubirile Ón leg„tur„ cu aplicarea Legii nr. 9/1998 s„ fie crescute, deoarece situa˛ia acelor concet„˛eni, care au suferit atunci, Ón 1940, sunt primii Ón ordine cronologic„ care Óncep s„ piard„ ∫i s„ sufere din cauza ororilor r„zboiului ∫i mai t‚rziu a dictaturii ro∫ii, aceia din teritoriile moldovene∫ti ∫i din teritoriile de peste Dun„re, ca urmare, Ón bugetul pe anul 2003, domnul ministru anun˛a a∫a, u∫or triumfalist: îVom avea o alocare de 2.500 miliarde!“, fa˛„ de alocarea pentru 2002 care era numai de 500 ∫i ceva de miliarde, deci o cre∫tere semnificativ„. Rezultatul exerci˛iului bugetar 2003 p‚n„ la 1 octombrie 2003? S-au acordat desp„gubiri Ón baza Legii nr. 9/1998 Ón sum„ de 216 miliarde. De la 2.500 miliarde prev„zu˛i Ón capitolul general, îDesp„gubiri civile ∫i alte asemenea cheltuieli judiciare, extrajudiciare derivate“, nici m„car 10% nu s-au folosit pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. A∫a c„ acest amendament este pe deplin justificat, pentru c„ sus˛ine stabilirea clar„ a unei sume care ∫i a∫a va face ca cei care beneficiaz„ de prevederile acestei legi, adic„ acele 7.400 de familii, Ón urm„torii 6, 7 ani, s„ primeasc„, totu∫i, desp„gubirile pentru furtul de la 1940.
Trebuie s„ revin ∫i s„ spun c„ motiva˛ia acestor familii este cu at‚t mai mare cu c‚t statul rom‚n, dup„ 1945, a Óncheiat Ón˛elegere cu statul bulgar ∫i a finalizat acest proces prin transferuri de sume, a∫a c„ statul rom‚n, prin exerci˛iul lui bugetar, trebuie s„-i desp„gubeasc„ pe ace∫ti cet„˛eni cu celeritate, nu la calendele grece∫ti.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.