Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
O secundă, domnule lider.
Vreau să clarific un lucru elementar.
Deci noi avem în față un proiect de lege pe care Senatul îl dezbate în forma pe care o consideră cuvenită, pe baza cererii de reexaminare, și acest proiect trebuie să fie transmis Camerei Deputaților. Așadar, în momentul în care raportul de admitere a fost respins de către plen, nu este suficient pentru noi să considerăm că cererea de reexaminare a fost aprobată, ci trebuie să dăm un vot pe forma de lege trimisă de către Președintele României pentru reexaminare – care este acesta –, pentru a putea să trimitem către Camera Deputaților un text care să reflecte acest vot al Senatului României.
Deci, din punct de vedere al consecinței votului pe raportul de admitere care a fost respins în plenul Senatului, mai avem nevoie de un vot pe proiectul de lege așa cum a
fost trimis pentru reexaminare, altfel nu avem ce trimite către Camera Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.