Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Nu întâmplător trenează acest proiect de lege atâta timp în comisii, pentru că nici nu am avut un rezultat să apucăm să adunăm cele două comisii în ședință comună. Pe de altă parte, au fost o serie de probleme pe conținut.
Eu voi prezenta doar câteva dintre ele.
Nu am contestat niciodată intenția Guvernului sau dreptul Guvernului de a înființa o fundație. Este acest drept prin lege, nici forma, nici intenția nu sunt de contestat. Însă faptul că printr-un act normativ cu rang de lege intervenim în acorduri bilaterale, cum ar fi Acordul România–Elveția, România–Norvegia, pe subiectul fondurilor respective, deja este o problemă de drept.
Nu am putut fi de acord nici cu aceea că în conținutul proiectului se specifică faptul că, după ce fundația va avea activitate, pe parcurs vom identifica care va fi ea. Nu putem
Vă mulțumesc.
Vă rog, domnule Ciucă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.