Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Discurs
O singură precizare, domnule președinte, îmi cer scuze. N-am vrut să treacă tacit această propunere legislativă, pentru că la Comisia pentru buget, finanțe, cu sprijinul tuturor colegilor – repet încă o dată mulțumirile –, s-au adus niște corecții necesare, astfel încât să evităm posibilitatea ca cineva să încerce să profite și să nu plătească impozit, declarându-și imobilul nou-construit ca fiind destinat unei comercializări _sine die._
De aceea, am făcut aceste corecții.
Vă rog să susțineți propunerea legislativă, așa cum a fost amendată de către întreaga Comisie pentru buget, finanțe. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.