Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2001
other · respins
M‡rton çrp‡d-Francisc
Discurs
O situaþie asemãnãtoareÉ Am avut un amendament de eliminare a acestui articol, el având douã alineate.
În primul alineat este vorba despre obligativitatea oricãrei autoritãþi, deci inclusiv a consiliului local al unei comune, de a avea periodic, de preferat, lunar, conferinþã de presã, ceea ce din punctul meu de vedere, este o solicitare cam prea severã, sã zic aºa. Oricum, fãrã sens. Într-adevãr, s-ar putea ca sã aibã un interes mare ca un consiliu judeþean sã aibã, de obicei lunar, conferinþã de presã, deºi consiliile judeþene au ºedinþe trimestriale. Dar, conform acestei legi, poate sã aibã conferinþe de presã doar trimestriale. Deci, ca atare, eu am solicitat eliminarea acestui alineat, cã dacã a rãmas art. 16 am un purtãtor de cuvânt sau un om pe care l-am însãrcinat, din moment ce sunt autoritate, am ceva de spus presei, atunci o sã þin o conferinþã de presã. Dacã nu am ceva de spus, n-o sã þin conferinþã de presã, dar dacã presa este interesatã de ceea ce fac eu, mã poate întreba,
pentru cã am legiferat ºi aceastã libertate a sa. Ca atare, impun ceva greu de realizat ºi în foarte multe locuri de prisos.
Iar alin. 2, vã rog sã citiþi, zice astfel: ”În cadrul conferinþelor de presã, autoritãþile publice sunt obligate sã rãspundã cu privire la orice informaþie de interes publicÒ. Trebuie sã vã spun cã la o întrebare se poate rãspunde ºi astfel: ”Nu sunt însãrcinat sã rãspund la aceastã întrebare...Ò ªi s-a rãspuns. Sau: ”Nu cunosc problemaÒ. ªi s-a rãspuns. Deci ce am obþinut prin introducerea acestui alineat, de a avea obligativitatea de a rãspunde? Orice purtãtor de cuvânt, orice persoanã va avea abilitatea respectivã de a ocoli orice rãspuns direct. Deci aceastã legiferare iarãºi devine derizorie, pentru cã nu se va întâmpla nimic dacã rãmâne sau va fi exclus din aceastã lege.
Vã mulþumesc. Propun eliminarea întregului articol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.