Aledin Amet

„O voce tânără a literaturii în limba tătară”

Domnișoara Cidem Narcis Brăslașu s-a afirmat în ultimii ani în lumea literară din cadrul comunității tătare, devenind o voce autentică, sigură, puternică, cu un deosebit simț pentru promovarea frumuseții simple, neîntinată de hâdul cotidian.

Cititoare, cu siguranță, a liricii clasice, autoarea unor deja cunoscute volume de poezii și-a îmbogățit bagajul lingvistic, necesar unei creații cu adevărat de luat în seamă. Sigur, păstrându-se linia tradițională, nu este omis – am putea chiar afirma că este promovat insistent, într-un mod benefic – modernismul. Această îmbinare reușită conduce la înșiruirea unor cuvinte proaspete, nemascate, line, pline de substanță.

Autoarea își propune să ofere cititorilor, cu generozitate, o frântură a visului ei unic, care se aseamănă, dacă nu chiar se confundă, cu bunătatea. Universul pe care l-a construit cu migală, cu multă migală, se găsește în fiecare vers. Ceea ce pentru noi înseamnă noapte, pentru domnișoara Cidem Narcis Brăslașu înseamnă foarte noapte. Ceea ce pentru noi înseamnă o banală dimineață, pentru domnișoara Cidem Narcis Brăslașu înseamnă feerica magie.

Într-un astfel de cadru, învingând un destin neprielnic, se desfășoară viața conaționalei noastre, o viață, în aparență, simplă, în realitate, una a marilor frământări. Permanenta tensiune lăuntrică trebuie înțeleasă ca o impresionantă calitate, deoarece acest dar oferă forță mesajului.

Astfel, creatoarea de artă, de sublim, și-a inventat propria-i tradiție: tradiția de a scrie cu sufletul.

*

„24 ianuarie 1859, dată importantă în istoria României” Fiecare națiune are, în ceea ce se numește componentă istorică, date esențiale pentru existența ei.

Cu siguranță, 1859 reprezintă un reper semnificativ, fiind anul în care a luat ființă statul modern român. Dacă ar fi să ne raportăm la primii ani ai secolului 19, putem constata că perioada era una a contrastelor, în care conservatorismul stagna, progresul fiind unul mai degrabă neclar. Revoluția din 1848 a însemnat o primă etapă a transformării, în primul rând, în planul conștiinței. Cu siguranță, statele europene aveau nevoie de reforme radicale, tocmai pentru a străbate vremurile, cu atitudini noi, debordante.

Unirea, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, a devenit, astfel, apogeul năzuințelor mai multor generații.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza, numeroase și benefice, pot fi comentate în mod favorabil și astăzi, deoarece au produs schimbări majore în sectoare importante ale societății.

Evenimentele ulterioare, având semnificații deosebite, precum proclamarea, la data de 10 mai 1866, a lui Carol ca domn de către Adunarea Legislativă, evenimentul având loc în clădirea Mitropoliei, dar și desfășurarea Războiului de Independență, anul 1877 devenind, astfel, un reper al chiar existenței națiunii române, au condus, fără îndoială, la realizarea celui mai important act istoric, Marea Unire, proclamată la data de 1 decembrie 1918.