Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat
Marius Marinescu
Discurs
## Mulțumesc, doamnă președinte.
Și dumneavoastră sunteți inițiator al acestei propuneri legislative.
Noi urmărim, prin această propunere legislativă, să stopăm distrugerea spațiilor verzi. Astfel, dorim să constituie consiliile locale minimum 26 m[2] de spațiu verde/cap de locuitor. Aceasta este norma europeană.
Vreau să vă spun că Guvernul a preluat această inițiativă legislativă a noastră, această idee, a emis o ordonanță de urgență care este, în momentul de față, la Camera Deputaților, Cameră decizională. Stă la Comisia pentru administrație publică de câteva luni de zile, nediscutată, și mi-e teamă că este o capcană, această ordonanță de urgență va cădea, și, de aceea, insist ca astăzi să adoptăm această inițiativă legislativă sau s-o retrimitem la comisia de specialitate, pentru a vedea ce se întâmplă și cu ordonanța de urgență, fiindcă nu vrem ca în loc de flori pe spațiile verzi să crească blocuri de beton, cum s-a întâmplat până în momentul de față.
Deci solicit colegilor să retrimitem această inițiativă la comisia de specialitate, pentru a vedea ce se întâmplă și cu ordonanța de urgență care este la Camera Deputaților, să nu greșim.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.