Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 septembrie 2013
Declarații politice · retras
Elena Cătălina Ștefănescu
Discurs
Obiectul declarației: „O nouă lege privind practica elevilor și studenților”.
Aș dori să vă supun atenției principalele schimbări pe care le vizează propunerea legislativă pe care am inițiat-o și am depus-o în Parlament privind practica elevilor și studenților.
Din punctul meu de vedere, principala carență a legislației actuale de practică pentru elevi și studenți este faptul că sistemul este foarte restrictiv din perspectiva agenților economici. Este restrictiv pentru că firma trebuie să fie legată în mod necesar de unitatea de învățământ cu care trebuie să încheie o convenție. Asta înseamnă că o firmă care vrea să ia în practică cinci studenți din cinci domenii diferite, un economist, un inginer mecanic, un inginer agronom, un specialist în comunicare și un specialist IT, va trebui să încheie cinci convenții cu cinci instituții de învățământ, iar totul devine și mai greoi dacă aceste unități de învățământ sunt din localități diferite. Deci sistemul actual e foarte rigid, mai ales din perspectiva întreprinderilor mici și mijlocii care, practic, sunt excluse de la orice program de practică.
Pentru a simplifica această problemă am propus ca obligațiile juridice asumate în prezent de agentul economic prin convenția cu unitatea de învățământ să fie transferate la nivelul relației directe dintre firmă și practicant, în cadrul unui contract individual de practică. Deci agentul economic are aceleași obligații, ba chiar unele în plus, dar acestea sunt stipulate în contractul încheiat cu elevul sau studentul.
A doua mare carență este legată de perioada și durata programelor de practică. Acum, acestea pot avea loc doar la finalul semestrului și doar pentru o perioadă scurtă de câteva săptămâni. Acest lucru a fost criticat atât de studenții cu care m-am consultat, cât și de agenții economici. În primul rând, se restrânge mult aria posibilităților de a face practică, iar, apoi, studenții spun că timpul este prea scurt pentru a învăța tot ce trebuie făcut în mod practic, iar angajatorii spun că nu au timp să vadă cum evoluează un practicant. Propunerea mea legislativă deschide sistemul și permite ca practica să se desfășoare în orice perioadă a anului și pe o durată mai lungă. Atenție însă că vorbim despre o permisiune, nu despre o obligație!
Un alt element nou, de foarte mare importanță în opinia mea, este introducerea obligației Ministerului Educației Naționale de a realiza și de a administra o platformă națională care să permită întâlnirea dintre cererea și oferta de locuri de practică. O astfel de platformă ar permite oricărui angajator să identifice rapid ce elevi sau studenți poate lua în practică, iar, de cealaltă parte, studenții și elevii pot căuta ofertele angajatorilor, exact cum se face acum pe site-urile specifice de joburi.
Un lucru foarte important pe care l-am prevăzut este introducerea în noua lege a „certificatului de practică”, care se va elibera de către unitatea de învățământ a elevului sau studentului la încheierea fiecărui stagiu de practică. Aceste certificate vor conține date privind firma la care s-a făcut practică, durata de practică și experiența practică dobândită. Va fi un fel de CV cu experiența profesională dobândită de elev sau student în timpul studiilor. Vom răspunde astfel la principala cauză a șomajului în rândul tinerilor absolvenți, respectiv lipsa de experiență.