Relu Fenechiu

„Obiectul intervenției mele de astăzi vizează abordarea unei teme actuale, și anume această tentație a partidului de guvernământ de a deveni partid-stat, dar într-o nouă formă, și anume este vorba despre identificarea structurilor de partid PSD cu structurile de stat din România, lucru extrem de periculos, ce ne întoarce din nou la trecutul și la experiențele trecutului totalitar.

În acest sens, această tentație a PSD de a deveni partidstat capătă proporții ce pun în pericol democrația și statul de drept din România. Afirmația noastră se bazează pe cel puțin următoarele argumente.

Prin presiuni și șantaj politic, PSD a atras un număr impresionant de primari ai opoziției democratice, sfidând opoziția electoratului manifestată cu ocazia alegerilor din iunie 2000. De menționat este faptul că un asemenea precedent nu există în nicio țară democratică și, în fapt, ne înscrie în rândul democrațiilor bananiere din lumea a treia”.

Fragmentul de mai sus face parte dintr-o declarație politică întitulată „Tendința partidului de guvernământ de a deveni partid-stat” și a fost citită pe 11 septembrie 2001 (ce premoniție!) de către vicepreședintele de atunci al Partidului Democrat, domnul deputat Emil Boc, actualmente primulministru al României. De ce a făcut domnul Emil Boc, la vremea respectivă această declarație politică? Răspunsul este cunoscut de toată lumea. PSD a racolat foarte mulți dintre aleșii locali ai PD. Tot în anul de grație 2001, după ce PD, actualmente PD-L, a pierdut 50% dintre primarii pe care îi avea în urma acestor racolări masive, domnii Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga și ceilalți lideri ai partidului reclamau aceste practici în forurile politice europene. Aceasta se întâmpla în 2001, deci când România nu intrase în NATO și mai avea câțiva ani până să devină membru al Uniunii Europene. Se poate spune că eram la vremea respectivă undeva în zona gri a scenei politice europene.

Acum suntem spre finalul anului 2009 și de doi ani și jumătate România este stat membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Și totuși, ceea ce se întâmpla pe vremea când nu știam încă dacă vom face pași înainte sau vom regresa se repetă acum la indigo. S-au schimbat doar actorii. În rolul „păsării de pradă”, în rolul formațiunii care intenționează să devină partid-stat se află acum PD-L. Fostele victime din 2001 au devenit acum călăi. Aș putea spune că PD-L folosește aceleași mijloace ca și cele ale PSD în 2001, dar nu aș respecta adevărul 100%. PD-L a depășit mijloacele utilizate de PSD în 2001. Atunci, PSD dorea să-și mărească vitrina de trofee și să-și treacă în panoplie cât mai mulți primari, evident, cu avantajele care decurgeau din sporirea numărului de aleși locali.

Acum, PD-L înregimentează formal primari din PNL și din alte partide neparlamentare, recurgând nu doar la șantajarea acestora, ci, implicit, la șantajarea cetățenilor din localitățile gospodărite de respectivii edili, și este foarte grav, pentru că acești cetățeni sunt cei care suferă cel mai mult de pe urma acestor forme de șantaj, comunităților respective tăindu-li-se din drepturile prevăzute prin lege. PD-L recurge la șantaj nu de dragul de a-și crește numărul aleșilor locali, ci pentru a încerca, în disperare de cauză, să conserve fotoliul de președinte al României pentru Traian Băsescu.