Nicolae Liviu Dragnea

Observăm azi că Uniunea Europeană trece prin transformări de negândit până acum. Viitorul este renegociat, structurile, instituțiile încep să fie reașezate. Este un moment de răscruce, de schimbare profundă, iar orice situație de acest gen provoacă mereu două tipuri de efecte: pe de o parte, este o teamă firească, pentru că o schimbare înseamnă altceva decât lucrurile cu care suntem obișnuiți, iar, pe de altă parte, este o schimbare de o asemenea magnitudine care poate reprezenta o oportunitate extraordinară.

Eu cred că în fața acestui moment Uniunea Europeană are șansa de a se relansa, de a deveni mai puternică, mai aproape de cetățenii europeni, de a se debarasa de mecanismele ineficiente și de a accentua aspectele care s-au dovedit de succes.

România, așa cum știm, nu a fost în Uniune de la început. Nu pentru că nu și-ar fi dorit, ci pentru că în acel moment conjunctura istorică nu a permis acest lucru. În schimb, românii au privit mereu către Uniune ca la un model de succes, un model în care drepturile omului sunt respectate, un model care stimulează o dezvoltare economică sănătoasă, un model politic și social care generează respect și prosperitate. De aceea, spun cu multă convingere că trebuie să ne raportăm la motivele care au stat la baza construcției Uniunii Europene.

S-a vorbit atunci de necesitatea de a prezerva pacea pe întreg teritoriul european și de a o încuraja la nivel mondial. S-a vorbit despre necesitatea de a crea o forță economică mai puternică, pregătită să facă față provocărilor pe plan mondial. S-a vorbit atunci de unificarea statelor membre, pe cale democratică, despre reducerea decalajelor dintre state, pentru a genera prosperitate pentru toți cetățenii europeni.

Acestea au fost obiectivele stabilite atunci de „părinții” Uniunii. Aceste motive sunt la fel de actuale și azi. Se regăsesc și în Declarația de la Roma, din 25 martie 2017, semnată și asumată de toate statele membre.

În primul paragraf al declarației se vorbește despre „...o Uniune unică, cu instituții comune și valori puternice, o comunitate a păcii, a libertății, a democrației, a drepturilor omului și a statului de drept, o forță economică majoră, cu niveluri neegalate ale protecției sociale și bunăstării”.

Așa ar trebui să fie Uniunea Europeană. Aceasta este descrierea pe care trebuie să o avem în vedere atunci când se vor decide schimbările care trebuie făcute în funcționarea Uniunii.

În același timp, este adevărat că în cuprinsul Declarației de la Roma se vorbește și de „ritmuri și intensități diferite”, iar eu îmi fac datoria, stimate domnule președinte Juncker, să vă spun că această expresie a fost comentată pe larg în România, cu multă emoție și uneori chiar cu multă îngrijorare.

Eu cred că scopul Uniunii, așa cum a fost văzut și de „părinții” care au pus bazele acestei construcții supranaționale, este de a reduce decalajele, de a diminua diferențele, astfel încât într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat Uniunea să meargă cu același ritm și cu aceeași intensitate.