Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Mihai Ciprian Rogojan
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
Onorat prezidiu, Doamnelor și domnilor senatori,
„Să nu transformăm statutul de european într-o luptă politică!”
Am celebrat pe 9 mai Ziua Europei, ocazie de susținere a principiilor comune promovate în cadrul Uniunii Europene, a dorinței de evoluție ca putere și comunitate de sine stătătoare.
Declaram atunci că apartenența noastră la clubul european vine cu un statut superior, ce aduce după sine egalitatea de șanse, un statut pe care trebuie să-l câștigăm prin muncă susținută, iar noi, ca reprezentanți ai românilor, avem datoria de a ne aminti întotdeauna că prin acțiunile noastre, atât pe plan național, cât și internațional, dar și prin susținerea puținelor domenii care ne ridică într-adevăr la nivel occidental – cultură, sport, inventică – conturăm statutul de europeni al românilor.
Cu toate acestea, observ consternat că există oameni ai puterii pentru care orientarea politică a acestui statut este mult mai importantă. De ce, stimați guvernanți? Este o rușine pentru România ca, după ce ați neglijat Raportul MCV și ați făcut declarații publice ignorante prin Ministerul Afacerilor Externe, să demonstrați că prioritară nu este dovedirea statutului de european, ci lupta continuă pentru putere politică.
## Stimați colegi,
Mă înscriu în rândul celor care afirmă cu mândrie că sunt români, dar acțiunile actualei puteri nu fac decât să ne păteze imaginea de cetățeni europeni. Așa cum am afirmat, dincolo de accesul la locurile de muncă oferite de statutul de membru al Uniunii, ne sunt oferite șanse egale de dezvoltare la nivel european.
De aceea, fac un apel către dumneavoastră să participăm împreună la întărirea statutului de europeni!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.