Ion Marcel Vela

Onorat Senat,

Doamnelor și domnilor senatori,

Titlul declarației mele politice de astăzi este următorul: „Nu toate victimele regimului comunist au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm”.

În calitate de coinițiator al Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (L50/2019), am făcut o documentare mai aprofundată pentru susținerea majorării indemnizației foștilor deținuți politici și a categoriilor asimilate la 700 de lei pentru fiecare an de suferință din cauze politice, precum și extinderea categoriei de beneficiari și la copiii celor care au suferit din motive politice. Aceștia din urmă, alături de soția sau soțul supraviețuitor, am propus să beneficieze de o indemnizație lunară echivalentă cu salariul minim brut.

Din materialele studiate de mine, memorii, însoțite de documente de arhivă, ale supraviețuitorilor deportării în Bărăgan, deportare începută în 18 iunie 1951 în Banat, articole publicate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, precum și raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, am constatat că, indubitabil, toate categoriile de persoane ce fac obiectul propunerii legislative

menționate mai sus merită cu prisosință aceste compensații financiare din partea statului român democrat, ca reparație față de dramele și pierderile cauzate acestora de către regimul comunist, un regim ticălos.

## Doamnelor și domnilor senatori,

Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete. Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România conține și o secțiune intitulată „Epilog sentimental”, pe care o voi reda acum, aici, integral, în speranța că vă voi convinge, dragi colegi, să votați favorabil această inițiativă legislativă, cu conștiința împăcată:

„Epilog sentimental

Ne-am obișnuit (poate pentru că atâția ani victimele comunismului au fost uitate, contestate sau chiar hulite) să folosim sobrietatea științifică și să evităm abordarea sentimentală a cercetărilor. Acolo unde am găsit documente, le-am folosit; acolo unde nu am avut, am preferat să semnalăm lacuna; unde am putut număra victimele, am făcut-o; unde nu, am preferat aproximarea ordinului de mărime. Dar, chiar folosind precauția cea mai drastică pentru a evita riscul exagerării, ne facem vinovați față de fiecare ins năpăstuit «din marea de amar» (cum ar spune Eminescu), pentru că l-am transformat oricum într-o cifră sau într-o fracțiune de cifră, iar cifrele sunt prin definiție reci și distante.

În fiecare atom al acestui univers de suferință se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar își păstrează gândurile, sentimentele și memoria proprie.