Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Simona Bucura-Oprescu
Discurs
## Onorată asistență,
## Stimați colegi,
Legea bugetului de stat și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017 au fost publicate vineri în Monitorul Oficial și au intrat ieri în vigoare. Am adoptat un buget echilibrat și sustenabil, care conține toate măsurile cuprinse în programul de guvernare, un program pe care ni l-am asumat cu toată încrederea și responsabilitatea.
În doar o lună și jumătate de la învestirea Guvernului Grindeanu, putem vorbi despre mai multe măsuri din programul de guvernare realizate de Guvernul Grindeanu decât au făcut alte guverne timp de 4 ani.
De la eliminarea a 102 taxe nefiscale, creșterea salariului minim la 1.450 de lei, majorarea salariilor din administrația publică locală cu 20%, din educație și sănătate, creșterea cu 50% a salariilor pentru actori și programul „Prima chirie”, până la creșterea punctului de pensie, a pensiei minime, eliminarea impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei sau majorarea indemnizației pentru concediul de creștere a copilului și a stimulentului de inserție a mamelor care se întorc la locul de muncă, am urmărit asigurarea unui parcurs constant către îmbunătățirea nivelului de trai al populației.
Au fost adoptate, într-un timp foarte scurt, măsuri relevante ce privesc mediul de afaceri: impozit pe profit de 1% din cifra de afaceri pentru microîntreprinderi și creșterea plafonului la 500.000 de euro, cifră de afaceri pentru firmele care pot beneficia de această facilitate; eliminarea impozitului pe profit, în primii 10 ani, pentru firmele ce desfășoară activități de inovare și cercetare-dezvoltare; eliminarea formularului 088 privind firmele plătitoare de TVA; lansarea programului de promovare a exporturilor.
Totodată, programul „Start-up Nation-Romania”, pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, a fost deja adoptat de Guvern. Prin acest program ambițios se estimează crearea a minimum 20.000 de noi locuri de muncă anual. „Start-up Nation-Romania” va motiva tinerii să rămână în țară și să desfășoare activități de antreprenoriat, contribuind la crearea de noi companii în domenii cu valoare adăugată ridicată, companii de succes, care vor consolida economia românească.
De asemenea, una dintre prioritățile programului de guvernare este crearea unui fond suveran de dezvoltare și investiții. Prin memorandumul aprobat de Guvernul Grindeanu se pun bazele acestui instrument important pentru economia românească, care are drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, precum și crearea de noi locuri de muncă.
Alte măsuri puse în aplicare până în clipa de față privesc domeniile agriculturii, al sănătății, al dezvoltării locale, iar obiectivele noastre sunt bunăstarea tuturor românilor, întărirea coeziunii sociale și reducerea decalajelor față de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Sunt prevăzute toate etapele adoptării și aplicării, în continuare, a fiecărui program prezentat.