Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Adrian George Scutaru
Discurs
„Opriți distrugerea spitalelor!”
Se pare că puterea actuală continuă să șocheze prin deciziile luate. La 1 februarie a fost prezentată lista completă cu comasările și reprofilările spitalelor mici.
Surpriza a constat în faptul că nu era vorba doar despre spitalele mici, așa cum susțineau inițial președintele, premierul și alți responsabili din sistemul sanitar, ci despre unități sanitare recunoscute ca instituții medicale de elită.
Un exemplu concret ar fi Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare din Târgu-Mureș, care ar trebui să devină secție exterioară a Spitalului Clinic de Urgență din TârguMureș, precum și Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din Iași, care ar urma să fie comasat cu Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași.
Argumentul adus de minister privind această problemă a fost că aceste comasări ar tripla numărul căminelor pentru bătrâni, în prezent fiind 25 de astfel de unități în care primesc îngrijiri peste 1.500 de oameni, alți 3.000 fiind pe listele de așteptare, și că reprofilarea spitalelor în cămine de bătrâni ar crea locuri pentru aproape 5.000 de vârstnici.
Nimeni nu a estimat însă costurile cauzate de transformarea spitalelor în cămine pentru bătrâni. Desființarea micilor spitale va supraîncărca celelalte unități spitalicești.
În plus, oamenii în vârstă, majoritatea lor cu venituri reduse, nu vor mai beneficia de serviciile medicale oferite de un spital aflat în proximitatea domiciliului, ci vor fi obligați să facă drumuri costisitoare spre spitalul județean. Vă dau exemplul concret al județului Buzău unde, din 8 spitale, se desființează 3, în orașul Pătârlagele și în comunele Pârscov și Vintilă Vodă. Primele două localități sunt conduse de primari liberali, ultima localitate având un edil PDL.
Fără nicio justificare, fără un calcul economic adevărat, Guvernul Boc a hotărât ca aceste spitale să fie desființate și să fie transformate în cămine pentru bătrâni. Fără inimă și pic de bun-simț, cei de la PDL vor să poarte oamenii pe drumuri atunci când se îmbolnăvesc și când nevoia îi obligă să treacă pragul spitalului.
După ce au tăiat pensiile, salariile și alocațiile mamelor cu copii mici, Guvernul Boc taie și spitalele. Bătrânii vor fi puși pe drumuri, oamenii din comunele din jur care veneau la spitalul din Pătârlagele vor cheltui mai mulți bani pentru a ajunge la spitalul din Nehoiu sau la cel din Buzău, un spital deja aglomerat. Hotărârea luată de Guvernul Boc nu îi lovește doar pe locuitorii din orașul Pătârlagele, ci și pe cetățenii din Viperești (3.684 locuitori), Cislău (5.094 locuitori), Calvini (4.470 locuitori), Cătina (1.154 locuitori), Chiojdu (3.611 locuitori), Pănătău (2.666 locuitori) și Colți (1.154 locuitori). Toți acești oameni, alături de cei 7.841 de locuitori din Pătârlagele, nu vor mai beneficia de serviciile medicale ale spitalului.
Aceeași situație este valabilă și pentru spitalul din comuna Pârscov, unde măsurile luate de Guvernul Boc nu îi vor afecta doar pe cei 6.024 de locuitori, ci și pe cetățenii din Chiliile (650 locuitori), Cănești (934 locuitori), Scorțoasa (3.094 locuitori), Măgura (2.256 locuitori), Unguriu (2.509 locuitori), Cozieni (2.149 locuitori), Bozioru (1.225 locuitori), Odăile (943 locuitori) și Brănești (2.444 locuitori).