Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2023
other · respins
Radu Tudor Ciornei
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
„Opriți mafia balastierelor!”
Dulcea Bucovină, magicul tărâm din care mi se trage neamul, nu e cunoscută doar pentru minunatele mănăstiri, savoarea culinară și ospitalitatea oamenilor.
În ultimii ani deținem recordurile negative la capitole precum contrabanda cu țigări, furtul de lemn, vânzarea de permise de conducere, mortalitatea pe șosele și copii de vârstă școlară care au părinții plecați la muncă în străinătate.
De parcă nu ne ajungeau relele, Suceava nu a scăpat neatinsă de o nouă mafie clocită în laboratoarele „băieților deștepți” ai PSD și PNL, mafia balastierelor*.
Săptămâna trecută a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care obligă balastierele să semnalizeze și să supravegheze video locurile de exploatare.
Această legiferare a venit în urma unui tribut de sânge plătit de copiii și adolescenții care s-au înecat în apele balastierelor care, prin exploatare excesivă, au devenit adevărate capcane mortale.
Nu știu cât vor ține cont tinerii și adolescenții de aceste avertizări și câte vieți ar putea fi salvate – cât mai multe, sper! –, însă vizavi de mafia balastierelor nu se face niciun pas, nu se ia nici măcar o singură măsură punitivă. Uneori, Garda de Mediu închide câte una, pe ici, pe colo, ca să garanteze funcționalitatea celorlalte.
Abil mascate în amenajări piscicole, balastierele primesc aviz de mediu. Odată primit acest aviz, balastierele fură, pradă, distrug și chiar ucid.
Din 2020 se tot trâmbița despre un proiect, „Radarul balastierelor”, unde, chipurile!, să poți introduce numărul unei mașini ce transportă balast și vei ști totul despre acest transport.