Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Tudor Ciuhodaru
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Ora exactă în neurochirurgie se dă acum la Iași” Toți pacienții vor putea beneficia de noua aparatură ultraperformantă de la Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. dr. Nicolae Oblu”.
Concret, medicii din spitalul nostru pot folosi acum în toate intervențiile chirurgicale cea mai modernă sală de operații în domeniul neurochirurgiei și chirurgiei spinale din sud-estul Europei. Blocul operator de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași dispune de:
– cel mai avansat sistem de imagistică intraoperatorie la nivel mondial: O-Arm2;
- un sistem de neuronavigație, care permite efectuarea
- intervențiilor chirurgicale în modul 3D;
- un sistem de monitorizare neurofuncțională
- intraoperatorie, NIM-Eclipse;
- masă de operație radiotransparentă din fibră de carbon. Rețineți!
Avem acum în Iași cea mai performantă aparatură și cei mai buni specialiști, alături de Centrul de Neurochirurgie de la Viena.
Cu ajutorul Sistemului Imagistic O-Arm2 pot fi operați pacienții cu traumatisme, infecții ale vertebrelor și discurilor sau tumori ale coloanei.
Operațiile sunt efectuate în condiții de maximă siguranță, atât pentru pacient, cât și pentru echipa medicală.
Costul pentru achiziționarea aparaturii, un milion de euro, a fost suportat în mod egal de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” și de Consiliul Județean Iași. 80 de medici din România și din străinătate au testat deja această aparatură.
Spitalul devine astfel un centru de pregătire europeană în această tehnologie.
Pentru binele tuturor pacienților din Iași și din România, vreau ca aceste demersuri reușite să nu se oprească aici!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.