Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2021
other · respins
Mircea Fechet
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Orice reformă trebuie să țină cont și de tranziția verde!” Reuniunea parlamentară din cadrul Conferinței ONU privind clima*, COP26, de la Glasgow, la care am participat zilele trecute, a oferit oportunitatea de a monitoriza, a discuta și a dezbate realizările de până acum din Acordul de la Paris și, totodată, de a stabili planuri concrete pentru atingerea obiectivelor de mediu.
Contextul pandemic actual ne-a arătat, poate mai mult decât niciodată, cât de important este să avem o economie sustenabilă și o relație sănătoasă cu mediul înconjurător.*
Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în
2030. Ca o comparație, în România, din 1989 până în 2019, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 64%. Avem una dintre cele mai scăzute rate de emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană și este nevoie să rămânem preocupați de această țintă, să venim cu măsuri ambițioase și concrete pentru a depăși provocarea extrem de serioasă a schimbărilor climatice.
Parlamentele, în conformitate cu prerogativele lor specifice, pot juca un rol-cheie în atingerea obiectivelor Acordului de la Paris. Prin diplomația parlamentară, putem crește gradul de conștientizare a provocării cu care ne confruntăm și a necesității unei acțiuni coerente și urgente.