Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Oricum, erau dezbateri pe procedură. Nu e vorba de... Domnule senator, nu mai doriți, nu? Deci era exact același lucru. Atunci, doamnelor și domnilor colegi, deoarece proiectul de lege nu a întrunit votul majorității senatorilor, se supune la vot proiectul de lege pentru respingerea ordonanței. Așa cum spunea și domnul senator Pereș – spun încă o dată –, pentru respingerea ordonanței.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
24 de voturi pentru, 78 de voturi împotrivă, 13 abțineri. Nu
s-a întrunit numărul necesar de voturi.
Rămâne pentru altă sesiune de vot.
Am încheiat sesiunea de vot.
Avem o singură notă, pe care o citesc înainte de închiderea ședinței, pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a depus la secretarul general al Senatului,
în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarea lege:
- Lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind
- organizarea judiciară – procedură de urgență.
Termenul pentru procedura de urgență este de două zile
de la data depunerii, astăzi, 29 octombrie 2013.
- Închid lucrările ședinței.
- Vă mulțumesc.
A cerut domnul președinte Ilie Sârbu și i s-a oferit. Mulțumesc.
Rog stafful să distribuie pentru săptămâna viitoare cele două decizii ale Curții Constituționale, nr. 970/2008 și 971/2008, pe masa fiecărui senator. Pentru studiu individual.
## _Ședința s-a încheiat la ora 13.00._
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.