Tudorița Lungu

„Pacienții sunt în pericol ca spitalele să se dărâme peste ei!”

S-au împlinit 42 de ani de la cel mai mare cutremur care a zguduit România, cutremur care a lăsat în urma sa mii de drame. Viețile pierdute în urma seismului din 4 martie 1977, familiile distruse, clădirile dărâmate ca după bombardamente par să nu fi fost argumente suficient de puternice pentru ca starea clădirilor cu structura de rezistență afectată de trecerea timpului sau de alte mișcări seismice să reprezinte o prioritate pentru autorități. Primul exercițiu serios în care a fost testată capacitatea de reacție în cazul unui seism major, „Seism 2018”, a dus la concluzii zguduitoare: „Spitalele din București, și nu numai, dar și clădirile ISU sunt la pământ.” Iar diagnosticul nu l-am pus noi, parlamentarii, ci chiar cel care a coordonat întreaga operațiune, domnul Raed Arafat, secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În spatele acestei declarații se ascunde realitatea cifrelor. În cadrul exercițiului, potențialele victime au fost transportate către spitale de renume din București. Așa am aflat că Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Clinic de Urgență București, spitalele „Elias”, „Sfântul Pantelimon” sau Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” nu au nici măcar expertiza corpurilor de clădiri, pentru a se vedea în care clasă de risc seismic se încadrează. Cine va garanta că, în cazul unui seism major, acestea vor mai putea fi utilizabile, ținând cont de vechimea unora dintre ele? Cine garantează că acestea nu se vor transforma, de fapt, în adevărate capcane pentru bolnavii deja internați, peste care clădirile șubrede s-ar putea prăbuși?

Exercițiul a presupus ca, în cazul în care spitalele bucureștene sunt în incapacitatea de a primi pacienți, să se apeleze la spitalele clinice de la Iași, Cluj, Timișoara sau Craiova, dar și la alte unități sanitare cu acoperire județeană, unde ar trebui internate și victimele locale. Dimensiunea dezastrului din spitalele românești a căpătat un contur și mai accentuat. 18 corpuri din cele pe care autoritățile ar miza pentru tratarea celor afectați de seisme sunt încadrate în clasa de risc seismic I, adică au risc ridicat de prăbușire; 45 sunt în clasa de risc seismic II, cu probabilitate redusă de prăbușire, dar cu degradări structurale majore; iar 38 de corpuri de clădire sunt cu risc seismic III, cu degradări importante; în total, peste 100 de clădiri spitalicești despre care nu știm cum se vor comporta în cazul unui real seism major, iar 32 dintre acestea, adică mai bine de o treime, se află în București.

Să ne mai mire, dragi colegi, că specialiștii, experți tehnici autorizați de inspectoratele de stat în construcții, au constatat că activitatea medicală a spitalelor din Argeș, Brăila, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Teleorman, Vrancea, Vaslui și București se desfășoară în clădiri incerte din punctul de vedere al rezistenței lor, încadrate în diferite grade de risc seismic, în timp ce pentru spitalele din Bacău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Suceava, Tulcea sau Vâlcea autoritățile nu au la dispoziție nicio informație pe această temă, pentru că unitățile medicale nici măcar nu au fost expertizate. Și asta nu este tot, pentru că exercițiul „Seism 2018” a luat în calcul doar o parte dintre spitalele românești, nicidecum pe toate.