Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Ionica Constanța Popescu
Discurs
„Pactul pentru Costel și pentru România”
Pact, Costel și România păreau să fie pentru români cuvintele-cheie ale săptămânii trecute. Am savurat, laolaltă cu ceilalți români, succesul lui Costel Busuioc, un român care a reușit în Spania mai mult decât să fie căpșunar-șef sau liderul vreunei bande de „ciorditori”.
M-am enervat, laolaltă cu alții sau cu aceiași români, pe stilul inconfundabil al unora dintre politicieni de a „fura” imagine, de a se înfrupta din succese care nu le aparțin.
Sigur, a venit finalul de săptămână care mi-a oferit motive să-mi îndrept furia spre altceva, spre declarațiile președintelui la adresa presei și mai ales spre modul în care consimte Domnia Sa să trateze relația cu cei din jur.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc. M-am săturat să discut și să analizez ce face acest președinte. Cert este că episodul cu Domnia Sa mi-a mai domolit furia legată de „cazul Costel” și m-a făcut să-l privesc nu doar critic, ci constructiv.
Am pornit de la faptul că, după ce Costel Busuioc a devenit celebru cel puțin în două țări din Europa, Spania și România, floarea cea vestită a clasei politice românești a sărit să se pozeze și să se alipească, fie și prin declarații, cu „Pavarotti din Banat”. Parcă intrați ei înșiși în concursul „Hijos de Babel”, variantă politică românească, președintele țării l-a sunat, un deputat a propus prin intermediul presei ca Guvernul să-l implice pe câștigătorul concursului din Spania într-un proiect de promovare a imaginii României, iar ministrul culturii i-a promis o bursă de studii în România.
Desigur, și la bine, și la rău, orice încurajare este binevenită, doar că nu doar cu un telefon sprijinim talentele în România. Iar ca să putem da un telefon, ca să știm pe cine să felicităm, trebuie să și identificăm persoana.
De aici întrebarea: cum, în mod concret, îl descoperim pe Costel?
Cum descoperim numeroșii Costei talentați și cum facem ca ei să nu se piardă în mulțime? Pentru că, evident, Costel Busuioc este un exemplu, un om pe al cărui destin ursitoarele au insistat și care a avut norocul chior, cum se spune în limba română, de a fi nevoit să se facă zidar în Spania.
Parcă Dumnezeu a vrut ca cel supranumit „Pavarotti din Banat” să poarte un nume comun la români, așa, ca să ne arate că el e doar Costel, care a ieșit din anonimat.
Mai mulți Costel așteaptă să fie scoși la lumină! Pact, Costel, România.
Săptămâna trecută s-a semnat Pactul pentru educație. Acum se cere unul și pentru sănătate. Am scepticismul meu legat de acest gen de documente.
Dar dacă tot sunt în _trend_ , de ce nu le-am lua în serios și de ce nu le-am face serioase, coerente și aplicabile?
De ce nu am face un pact pentru România, un pact pentru România care să cuprindă și ideea de educație, și pe cea de sănătate, și pe cea de creștere economică, și pe cea de identificare, stimulare și susținere a oamenilor deosebiți, a românilor talentați? Să ne identificăm „ambasadorii”, potențialii promotori ai imaginii țării noastre în lume, înainte să fie căpșunari sau zidari prin lume, să ne identificăm tinerii care merită să fie bursieri pe banii statului înainte să ni-i descopere emisiunile de divertisment din alte țări. Să nu ne lăsăm doar pe mâna fundațiilor și să luăm în seamă necesitatea unei strategii naționale pentru identificarea acestor români.