Darius Bogdan Vâlcov

„Pădurile României, un bun național sau o sursă de jaf?”

Ignorăm date și documente care ar trebui să provoace adevăratele dezbateri atât aici, în Parlament, cât și în viața publică. Nu știu câți dintre dumneavoastră au intrat în posesia raportului Curții de Conturi privind situația patrimonială a fondului funciar forestier din România în perioada 1990–2012 sau câți l-au citit sau răsfoit. Vă recomand studierea acestui document, pentru că, dincolo de datele aproape ireal de crude despre jaful crunt la care a fost supus în ultimii 23 de ani fondul forestier al României, raportul relevă și incapacitatea noastră, a tuturor, ca societate, de a ne apăra prin reglementări fără mai multe înțelesuri de aceste fenomene.

În acest raport se spune negru pe alb: „Într-o societate aflată în tranziție, care nu-și găsise echilibrul material și moral, reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor a reprezentat, fără îndoială, un factor de agresiune major asupra sistemului forestier. Avalanșa solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu a ținut seama de obligația de a proteja mediul, de a conserva biodiversitatea, de a preveni încălzirea globală, și nici de satisfacția reparării unor abuzuri săvârșite înainte de 1990. Mobilul a fost câștigat imediat, prin dobândirea drepturilor litigioase asupra terenurilor forestiere și valorificarea acestora.

Legile de retrocedare în trepte, confuze și lipsite de viziune, au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile și au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, amânându-l _sine die_ , afectând stabilitatea sistemului forestier și a pieței lemnului. Legislația administrării și controlului poluării pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii drepturilor de proprietate, cu efecte catastrofale în pădurile proprietate publică a statului.

Confuziile, carențele și slăbiciunile din legislația ce privește retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entități, forme asociative și persoane fizice care nu aveau niciun drept și au indus în eroare unele instanțe de judecată.

Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autoritățile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferență și pasivitate.”

Așa s-a ajuns ca în perioada 1990–2012 suprafața fondului forestier proprietate publică a statului să fie redusă cu peste 3 milioane de hectare, iar o suprafață de aproape 600.000 de hectare s-a retrocedat sau se află în diferite faze ale procesului administrativ sau juridic de retrocedare, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Iată de ce, stimați colegi, trebuie să privim cu o deosebită responsabilitate ce legi elaborăm, dar și cum evoluează aplicarea lor în multitudinea de spețe ce apar în fiecare zi pe masa instanțelor de judecată. Poate că ar trebui, pe lângă asumarea greșelilor care s-au comis până acum, să instituim împreună cu reprezentanți ai CSM, ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Justiției o monitorizare mai atentă a legislației și cazuisticii din acest domeniu, pentru a încerca să diminuăm sau chiar să stârpim definitiv jaful asupra pădurilor României.