Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2015
procedural · respins
Ion Luchian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Pamperșii, e evident.
Bun. Asta am vrut să vă spun referitor la răspunsul dumneavoastră.
Iar legat de faptul că n-am specificat finanțarea, finanțarea este din drepturile pacienților, prin contribuțiile pe care le fac la fondul de asigurări.
Acum, stimați colegi, eu chiar vreau să mă ajutați să trecem această lege și o să vă spun și de ce.
Suntem aici bărbați, dar aveți fiecare acasă părinți, socri. Indiferent de mâna operatorie, se poate transforma, așa cum spunea domnul profesor, pe care-l stimez extraordinar, domnul profesor și senator Popa, transformi un dezastru – este foarte greu să fii blocat, să nu poți urina și să ai nevoie de ceva care să te ajute – într-un incontinent urinar. Devine un handicap pentru întreaga familie, pentru el, pentru societate.
În toată lumea civilizată, în Uniunea Europeană, aceste dispozitive sunt asigurate prin sistemul de asigurări. La noi nu.
Doamna ministru Andronescu era într-o emisiune televizată în care s-a pus problema unui pacient chiar din Ploiești – și asta m-a făcut să fac acest act, această lege, s-o propun –, umbla în tramvai, în autobuze și cerea, cu ceva atârnat de gât, să fie sprijinit să-și cumpere un sfincter artificial. Doamna profesor, fiind în emisiunea televizată, a spus: „Nu se poate, ministerul, casa de asigurări trebuie să găsească o soluție, dacă nu, să intervenim printr-un act legislativ.”
Doamnă ministru, eu v-am ascultat. Vă mulțumesc pentru sugestie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.