Iuliu Pãcurariu

Pânã la urmã, acest amendament, sigur, are o motivaþie mult mai profundã decât o publicare în ”Monitorul OficialÒ, pentru cã, vrem sau nu vrem noi, reprezentanþii în Parlament, este vorba de accesul cetãþeanului la informaþii care definesc persoana pe care vrea sã o voteze, persoana pe care a votat-o, persoana aceea care l-a reprezentat, spre exemplu, în Parlamentul statului sau în alte instituþii alese, prin votul sãu.

Pânã la urmã aº vrea sã-mi spunã cineva dacã din 1869, în România, un singur demnitar care a încãlcat legea pentru a obþine foloase personale a fost pedepsit de justiþia din România. Dupã 1990 nu putem sã dãm nici un exemplu. Avem un caz Lele, pentru cã un procuror a vrut sã-l aresteze pe fiul unui demnitar, caz care este în derulare ºi este greu sã mã convingeþi cã exista un caz Lele dacã n-ar fi emis acel mandat de arestare adresat împotriva fiului unui prefect.

Nu o sã avem situaþii în România curând, nici ca cea din Germania în care tatãl lui Steffi Graf este arestat pentru evaziune fiscalã, nu o sã avem nici cazul evoluþiei

politice a lui Kohl, cã a finanþat ilegal activitatea propriului partid, nu o sã avem nici scandalul din Statele Unite ºi aºa mai departe.

Deci, în aceste condiþii, a elimina acest drept de informare al cetãþeanului pentru a-ºi exercita în ultima instanþã un vot... Meritã sã aibã încredere sau sã nu aibã încredere în cel pe care îl voteazã, mi se pare absolut normal ºi firesc. Mãcar atât sã asigurãm astãzi în România.

Mulþumesc.