Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 iunie 2015
Declarații politice · respins
Cristiana Irina Anghel
Discurs
Până la urmă, tot conservatoare rămân în sufletul meu.
Chestiunea este aceasta: ieri s-a discutat inițiativa de suflet, alta, a mea, cu răspunderea magistraților. S-a discutat în Comisia juridică și, ca de obicei, așa cum spun eu de un an și ceva, Comisia aceasta juridică sau conducerea ei este abuzivă de la A la Z.
Deși Regulamentul Senatului spune că inițiatorul este chemat sau invitat cu 3 zile înainte în scris, nici măcar verbal n-am fost invitată pentru a susține. Drept care... Mai mult decât atât, Comisia juridică nu are regulamentul său pus pe site. Nu știu dacă este aprobat de Biroul permanent. Deci vorbim de Comisia juridică care nici măcar nu respectă lucrul acesta.
Rugămintea mea este să supuneți la vot sau să supună domnul președinte la vot reîntoarcerea la comisie. Oricum, raportul este pentru septembrie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.