Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
George Șișcu
Discurs
Partidul Național Liberal susține stimularea natalității în rândul claselor mijlocii și cu un nivel al veniturilor superior, prin deduceri fiscale inteligente, având în vedere toate rapoartele din ultima perioadă, care arată că țara noastră se va confrunta cu una dintre cele mai mari scăderi ale populației până în 2050, de peste 15%.
Din păcate însă, părerea Guvernului PSD nu este una similară, acesta susținând măsuri precum creșterea accentuată a prestațiilor sociale pentru familiile nevoiașe, lucru care duce la stimularea natalității în zonele sărace ale societății.
Ar trebui, domnilor guvernanți, să investiți în copii, a căror alocație de stat, de 84 de lei/lună, nu a mai fost actualizată din luna mai 2015, deși indicele prețurilor de consum a crescut cu peste șapte puncte procentuale. Vorbim despre 3,6 milioane de beneficiari, ale căror necesități sunt neglijate constant, deși cercetările demonstrează clar că, în prezent, în țara noastră, creșterea și educarea copilului necesită cheltuieli care depășesc bugetul mediu al unei familii.
Altfel stau lucrurile în alte țări ale Uniunii Europene. În țările dezvoltate din Vestul Europei, alocațiile depășesc de cele mai multe ori 100 de euro, recordul deținându-l Luxemburgul, cu peste 800 de euro pentru cel de-al treilea copil născut. Belgia stabilește cuantumul alocației în funcție de numărul copiilor dintr-o familie. Astfel, pentru un copil se acordă o alocație de 83 de euro, pentru doi copii, 154 de euro, iar pentru trei sau mai mulți copii alocația este de 230 de euro pe lună.
Germania acordă 164 de euro pentru un copil sau doi, 170 de euro pentru trei copii și 195 de euro pentru familiile cu patru copii.
În Danemarca, valoarea alocației se diferențiază în funcție de vârsta copilului; astfel, până la vârsta de doi ani, copiii primesc 184 de euro, între trei și șase ani – 146 de euro, iar între 7 și 17 ani primesc 115 euro.
Franța plătește o alocație de 124 de euro pentru doi copii, 282 de euro pentru trei copii și 441 de euro pentru 4 copii. În Irlanda, alocația este de 166 de euro pentru doi copii și 204 euro pentru trei copii și peste.
Și exemplele pot continua, însă am să mă rezum la faptul că, la nivelul Uniunii Europene, media alocației de stat pentru copii este de 210 euro, în timp ce, în România, alocația unui copil nu depășește 18 euro, cifră care plasează țara noastră în coada listei la nivel mondial.
Cum putem să ne închipuim că nevoile unui copil pot fi satisfăcute cu 18 euro pe lună? Cum își poate doamna Dăncilă închipui că ne putem încadra în acești bani, atunci când vine vorba de costul hranei, al rechizitelor, al medicamentelor, al îmbrăcămintei sau al oricăror produse sau articole necesare creșterii și îngrijirii copiilor?
Consecințele sunt grave. Simțindu-se în nesiguranță, mulți dintre părinții din clasa mijlocie aleg să nu mai aducă pe lume copii, neputând să le asigure acestora un trai decent. Din acest motiv, trebuia să priviți, doamnă ministru, alocația pentru copii nu doar ca pe un mijloc de realizare a politicii de protecție socială, ci și ca pe unul de realizare a politicii demografice!