Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Petru Sorin Marica
Discurs
„Partidul Social Democrat propune clasei politice un proiect de țară pentru România”
Au trecut zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și așteptările de progres și bunăstare ale oamenilor nu au primit răspunsul așteptat. România este încă sub media europeană a indicatorilor economici și sociali.
Poate că una dintre cauzele importante care au dus la această situație a fost și concepția promovată ani la rând în dialogul cu investitorii străini, potrivit căreia în România salariile pot fi menținute mici, din dorința de a face oferta investițională mai interesantă. Acum știm că nu a fost o idee bună. Efectul invers a fost că sute de mii de români au plecat din țară în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru familiile lor.
Este principalul motiv pentru care Partidul Social Democrat este gata să prezinte întregii clase politice un proiect de țară care să definească direcțiile principale de dezvoltare pentru România, pentru perioada 2018–2040, în acord cu tradițiile ei și cu aspirațiile cetățenilor.
Consensul asupra acestui program de dezvoltare la care trebuie să ajungem trebuie să depășească lupta politică doctrinară a partidelor și să fie dincolo de interesele de grup sau personale ale celor care se află la guvernare.
Va fi un document programatic, a cărui formă finală, incluzând obiective clare și un tablou general format pe baza unor indicatori economici și sociali conveniți, va fi negociată cu toate forțele politice. Va fi nevoie de un pact politic pentru dezvoltarea României și va fi ocazia cea mai potrivită de a ne reuni toate forțele în atingerea lui, așa cum am mai făcut-o și în urmă cu o sută de ani.
Ca principală putere legislativă, Parlamentul României trebuie să se implice direct și să dea putere de lege acestui document, să îi confere statutul legal absolut necesar, astfel încât toate guvernele țării, timp de 25 de ani, să respecte direcțiile stabilite, iar România să devină țara la care visăm și pe care ne-o dorim cu toții.
Împreună cu Parlamentul, Guvernul actual al României este chemat să pună în mișcare motoarele economiei, să gestioneze macroechilibrele economice, dar și pe cele sociale; și să facă primii pași până la următoarele alegeri generale din anul 2020. Executivul a prezentat recent cele 100 de măsuri pentru acest an și a identificat deja o serie de legi care se impun a fi adoptate cât mai rapid, unele chiar în acest an. Amintesc, între acestea, doar câteva, cele mai importante: Legea achizițiilor publice, Legea finanțelor publice locale, Legea turismului, Lege minelor, Legea privind combaterea violenței domestice, Codul administrativ, Legea pensiilor, Legea educației, Legea sănătății.
Scopul final este ca, în 2040, România să devină a opta economie în Uniunea Europeană. Dorim să fim lider regional în Europa de Sud-Est. Dorim ca România să funcționeze ca nod de infrastructură rutieră al comerțului dintre Orient și Occident. Dorim să avem independență energetică totală și, în plus, să furnizăm energie statelor din jurul nostru. Sau, altfel spus, România de atunci să fie complet diferită de cea de acum.