Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2023
Declarații politice · adoptat
Cristina Burciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Pași concreți în scopul accelerării procesului de digitalizare a serviciilor publice”
Executivul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă* este preocupat îndeaproape de atingerea obiectivelor fixate în scopul îndeplinirii reformei digitalizării serviciilor publice din România, demers inițiat și aplicat de PNL. Pentru reușita acestui deziderat, Executivul a dat undă verde proiectelor ce se vor realiza în cadrul Programului creștere inteligentă, digitalizare și instrumente financiare 2021–2027* (PCIDIF).
Astfel, autoritatea de implementare, respectiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat lansarea,
pentru acest an, a 17 apeluri de proiecte, în valoare totală de 1,82 miliarde de euro. Dintre acestea, 11 apeluri vizează domeniul digitalizării, iar celelalte șase vor finanța sistemul de cercetare, dezvoltare și inovare.
PCIDIF prevede finanțarea a trei priorități de investiții, respectiv Susținerea și promovarea unui sistem de cercetare, dezvoltare și inovare atractiv și competitiv; Digitalizare în administrația publică centrală și mediul de afaceri; Transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural.
Procesul de digitalizare a marilor servicii publice, inițiat prin PCIDIF, presupune asigurarea sistemelor informatice necesare instituțiilor publice centrale pentru operaționalizarea serviciilor publice electronice, realizarea, dezvoltarea, implementarea serviciilor publice electronice, precum și îmbunătățirea serviciilor publice electronice existente, din perspectiva interacțiunii cetățenilor, reprezentanților mediului privat de afaceri cu instituțiile și autoritățile publice.