Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Cristina Burciu
Discurs
„Pași concreți pentru recâștigarea încrederii în dascălii români”
România este pe ultimul loc în Europa la capitolul încrederii în profesori, indică un studiu realizat de mai multe organizații nonguvernamentale cu preocupări în domeniul educației. Pornind de la această ipoteză, bazată pe evaluarea respectului copiilor față de dascăli, aș dori să exprim câteva considerații, și în calitate de parlamentar, dar și de mamă a unui copil de clasa a VI-a.
Personal, nu sunt de acord cu discrepanța majoră relevată de studiul respectiv între încrederea avută de părinți în profesori și cea a copiilor! De asemenea, nu pot agrea nicio altă consecință a studiului menționat, potrivit căreia actul de educație ar fi asemănător unor servicii publice oarecare, iar dascălul ar avea rolul unui banal și neînsemnat funcționar public!
Sunt convinsă că meseria de dascăl este una de vocație. Un dascăl bun, un profesionist, un om apropiat de elevi, așa cum sunt foarte mulți în România, este un sprijin și după absolvirea liceului, fiind susținători ai vieții de adult a copiilor de odinioară. Un cadru didactic iubit de cei cărora le-a îndrumat pașii de-a lungul școlii le rămâne prieten pentru totdeauna, iar copiii se pot baza pe sfaturile, pe îndemnurile și pe noblețea sa sufletească pentru totdeauna! Un profesor de vocație va rămâne pentru elevii săi același părinte, prieten, model, sfătuitor, pentru tot restul vieții!
Sunt încredințată că majorarea cu 20% a salariilor personalului care ocupă funcții didactice din unitățile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, intrată în vigoare din data de 1 martie a.c., conform Legii salarizării, va avea un rol esențial în schimbarea încrederii elevilor în
profesori, așa cum s-a concluzionat în cercetarea amintită. Sunt sigură că noile venituri vor fi în măsură să îndrepte tinerii spre a deveni cadre didactice, iar decența salarială le va permite profesorilor să schimbe imaginea nepotrivită, consider eu, creată la adresa lor!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.