Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Lupu
Discurs
„PDL – la un pas de dispariție de pe scena politică”
Timp de aproape 8 ani, PDL-iștii de frunte s-au întrecut în recitaluri de demagogie și minciuni flagrante cu care au reușit să-și mențină o cotă foarte ridicată de încredere în rândul populației. Cum a fost oare posibil ca lucrurile să dureze atât de mult până ca românii să ajungă să-și dea seama că au integral de-a face cu un partid de fariseiști, care au pus la bătaie toate mijloacele inventate vreodată pentru a-și atinge doar propriile interese, supunând pentru asta un întreg popor la austerități de tot felul? Nimic mai concludent: pe toți acești falși politicieni, sancționați de electorat abia la aceste alegeri locale din 10 iunie, i-a girat atâta vreme, cu garanții incomensurabile, însuși președintele țării, Traian Băsescu!
Rezultatele mai mult decât jalnice obținute la alegerile locale de PDL nu sunt recunoscute la adevăratul lor nivel de dezastru, în mod oficial, nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas, după bilanțul voturilor obținute! Chiar și în aceste zile, eternul optimist, domnul Boc, președintele PDL, ne povestea candid că PDL aproape și-a atins scopurile electorale, înregistrând doar cu un infim 2% mai puțin față de ținta inițială!
Doar degringolada din PDL și scandalurile uriașe din interiorul partidului au dus la implozia definitivă a acestuia și au provocat demisiile în bloc ale conducătorilor săi!
Demisia în bloc a conducerii PDL reprezintă sfârșitul unei mari minciuni, una dintre cele mai mari diversiuni politice postdecembriste în ceea ce privește valoarea unor politicieni.
Toate aceste personaje care și-au depus mandatul n-ar fi ajuns niciodată în funcțiile pe care le-au ocupat fără oblăduirea directă a domnului Băsescu, șeful _de facto_ al partidului, care nu a făcut altceva decât să-i susțină și să-i protejeze până-n pânzele albe, indiferent de faptele lor reprobabile! Faptul că toți din conducerea PDL și-au dat în sfârșit demisia reprezintă un mod neoficial de recunoaștere a balonului gonflat, alimentat exclusiv cu minciuni, în care se transformase PDL!
Traian Băsescu a reușit să transforme PDL într-o construcție oribilă, una în afara practicării politicii în interesul cetățeanului și al respectării normelor democrației, ajungând la stadiul de mutant guvernat doar de interesele personale și clientelare.
În ultimul an, sub conducerea lui Traian Băsescu, adevăratul președinte al democraților, în PDL nu au existat dezbatere și decizie nici la nivelul organizațiilor locale, nici la nivelul celor centrale. Totul s-a redus la executarea de către un grup de servanți, în frunte cu Emil Boc, a ordinelor lui Traian Băsescu.
Convulsiile interne ale PDL relevă, de fapt, imaginea reglării de conturi între clanurile portocalii. Acum, PDL este abandonat, iar Traian Băsescu s-a delimitat ostentativ de partidul său cel perdant în alegeri.
Este momentul în care putem spune că se face în sfârșit dreptate, dar demisia liderilor PDL nu este suficientă, ei ar trebui să plătească pentru jaful pe care l-au produs în timpul guvernărilor portocalii, în care banii publici au fost declarați insuficienți, dar, în realitate, aceștia au fost utilizați după legea bunului-plac PDL-ist!