Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2009
Declarații politice
Ciprian Minodor Dobre
Discurs
Pe 30 iulie se încheie ultima sesiune de depunere de proiecte de finanțare pe Măsura 3.2.2. – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”.
Ce înseamnă această măsură și cui se adresează presupun că știți, astfel că nu voi insista cu detalii ce nu au nicio legătură cu subiectul acestei luări de poziție.
Voi supune în schimb atenției dumneavoastră o chestiune extrem de gravă. Această chestiune se referă la un fapt care, în opinia mea, se traduce prin deturnarea efectivă a scopurilor inițiale ale acestei măsuri, printr-o simplă, dar ingenioasă „mutare” a centrului de greutate în ce privește grila de punctaj utilizată la această sesiune – sesiunea 2009 – de depunere a proiectelor, față de sesiunea precedentă.
Vreau să fiu bine înțeles, este vorba despre două grile de punctaj diferite, deși, aparent, ambele grile par a urma aceeași logică. Grila nouă de punctaj a proiectelor, utilizată în sesiunea din acest an, diferă în câteva puncte esențiale de grila veche, utilizată pentru evaluarea proiectelor depuse în sesiunea precedentă.
Citez patru diferențe fundamentale.
La criteriul 2, punctajul maxim pentru localitățile cu grad ridicat de sărăcie era, pe vechea grilă, de 15 puncte, iar pe noua grilă, de 10 puncte.
La criteriul 4, intitulat „Proiecte integrate de investiții”, pe noua grilă se acordă 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.
Astfel, la criteriul 6, intitulat „Proiecte de investiții în infrastructura de drumuri care asigură legătura cu principalele căi rutiere (drumurile județene, naționale) sau alte căi principale de transport (feroviare și fluviale)”, pe grila veche se acordau 10 puncte, în timp ce noua grilă acordă 25 de puncte.
La criteriul 7, intitulat „Proiecte de investiții în infrastructura de alimentare cu apă în zonele în care apa este insuficientă sau în zonele care prezintă incidență ridicată a perioadelor de secetă”, pe noua grilă se acordă doar 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.
Punctajul diferit dintre cele două grile face ca pentru proiectele ce urmează a fi depuse în sesiunea din acest an să se introducă un dezechilibru major în acordarea punctelor pe capitole de proiect, astfel: dacă investiția de drum este majoritar valorică în cadrul componentei de infrastructură, proiectul depus este punctat cu 25 de puncte, conform criteriului 6 din noua grilă, în timp ce pentru o investiție de apă/apă uzată pentru zonele în care apa prezintă un grad ridicat de poluare sau în zonele în care apa freatică prezintă o concentrație ridicată de nitrați ce afectează, subliniez, sănătatea populației, se acordă doar 5 puncte.
Dezechilibrul este evident. Potrivit noii grile, sănătatea populației nu mai contează!
Cu alte cuvinte, indiferent de nevoile comunităților, au câștig de cauză numai acele proiecte în care componenta de drum este majoritar valorică.